O altă practică neautentică din timpul Vohodului Mare al Sfintei Liturghii, alături de cea a atingerii capului credincioşilor cu potirul, este întinderea credincioşilor pe pardoseala Bisericii pentru ca preotul să poată trece cu Cinstitele Daruri peste ei, în vederea tămăduirii de bolile sufleteşti şi trupeşti. În alte cazuri întâlnim diferite obiecte (eşarfe, batiste, fulare, căciuli, poşete, portmonee, haine etc.), puse special pentru ca preotul să treacă în acest moment peste ele.
Acestor practici le lipseşte întru totul orice valoare sacramentală. Vohodul acesta al Sfintei Liturghii este rânduit pentru mutarea Cinstitelor Daruri de la Proscomidiar pe Sfânta Masă, pentru a fi prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, rostul lui nefiind unul harismatic, pentru tămăduirea bolilor noastre. Pentru tămăduirea bolilor sufleteşti şi trupeşti, Biserica are rânduite Sfinte Taine speciale şi ierurgii, aşezate în cartea de slujbă numită Molitfelnic. Aşadar, practicile acestea, nefiind menţionate în Liturghier, trec şi ele în rândul inovaţiilor liturgice. Astfel de practici nu se pot justifica nici teologic, întrucât trecerea preotului cu Cinstitele Daruri peste trupurile credincioşilor nu are nicio valoare sacramentală, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt nici măcar prefăcute deocamdată în Trupul şi Sângele Domnului, fiind numai într-un urcuş spre această Prefacere.
În rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, când Vohodul se face chiar cu Sfintele Daruri, aceste Daruri fiind sfinţite la o Liturghie anterioară, există precizarea că în timpul lui "credincioşii stau plecaţi la pământ, în adâncă tăcere" (Liturghier). Nu apare însă nicio referire la trecerea preotului cu Sfintele Daruri peste trupurile credincioşilor. La Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Vasile cel Mare, credincioşii îngenunchează pentru solemnitatea momentului, fără a face însă vreun alt gest ritual.
Neajunsurile practice ce s-ar putea întâmpla preotului în cazul trecerii cu Cinstitele Daruri peste trupurile credincioşilor sunt aceleaşi ca şi în cazul punerii potirului peste capetele lor, putându-se vărsa vinul binecuvântat din potir şi, de asemenea, fiind afectate solemnitatea momentului şi trăirea duhovnicească a credincioşilor din Biserică, care trebuie să stea în adâncă reculegere şi cu multă luare aminte.
Considerăm că evitarea şi renunţarea la aceste practici se impune cu necesitate, putându-se ajunge la aceasta prin explicaţiile date cu multă răbdare şi tact pastoral de către preoţi credincioşilor lor, prezentându-li-se neconformitatea cu practica liturgică a Bisericii. Se necesită de asemenea intensificarea catehezei liturgice, în cadrul căreia, prin explicarea semnificaţiei mistico-simbolice a Sfintei Liturghii, credincioşii vor înţelege valoarea şi înţelesul tainic al fiecărui moment din timpul ei, evitând degenerările de tipul celor prezentate mai sus.
