Biserica Ortodoxă, prin slujbele ei, se roagă pentru cei care au trecut din această lume, având momente speciale în cursul anului bisericesc dedicate pomenirii celor adormiţi. Cel mai important moment de pomenire a celor adormiţi este sâmbăta ce precede Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, numită Moşii de iarnă.
Triodul ne spune că în această sâmbătă credincioşii săvârşesc „pomenirea tuturor morţilor celor din veac, anume: a celor ce în credinţă au vieţuit creştineşte”.
În această zi ne rugăm ca la Înfricoşătoarea Judecată toţi cei pe care-i pomenim să fie socotiţi în rândul celor drepţi „în moştenirea cea luminată a sfinţilor; şi să se facă vrednici Împărăţiei Lui celei veşnice”. Acum cerem Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce ne-a răscumpărat cu sângele Său, iar prin moartea Lui „din moartea cea amară” ne-a mântuit şi ne-a dăruit prin învierea Lui viaţă veşnică, să-i odihnească în lăcaşurile cele cereşti „pe toţi cei adormiţi în dreapta credinţă”. Facem acest lucru pentru că ştim din învăţătura de credinţă ortodoxă, mărturisită şi de imnurile Triodului, că după învierea Domnului, adică ridicarea Lui din morţi, „moartea nu-i mai stăpâneşte pe cei ce au murit în dreapta credinţă. Pentru aceasta ne rugăm cu deadinsul, odihneşte în curţile Tale, în sânul lui Avraam, pe robii Tăi, cei ce Ţi-au slujit Ţie în curăţie, de la Adam până astăzi: părinţi şi fraţi ai noştri, prieteni şi rude şi pe tot omul care a lucrat cele ale vieţii cu credinţă, şi la Tine, Dumnezeule, s-a mutat, în multe feluri şi în multe chipuri, şi-i învredniceşte pe ei Împărăţiei Tale celei cereşti” (Stihire Vecernia Sâmbetei Lăsatului sec de carne).
Pomenirea celor adormiţi săvârşită sâmbăta este o imitare a Sâmbetei celei Mari când Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a odihnit cu trupul în mormânt, iar „moartea creştinilor e o icoană a şederii lui Hristos în mormânt” (Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat). Toţi cei adormiţi se odihnesc cu trupurile în mormânt până la a doua venire a Domnului când vor învia şi se vor prezenta la Înfricoşătoarea Judecată. Tocmai de aceea este foarte importantă pomenirea generală a celor adormiţi din această sâmbătă ce precede Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi.
Sinaxarul zilei din Triod ne spune că facem „azi pomenirea sufletelor, pentru că mâine se prăznuieşte a doua venire a lui Hristos; prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoşătorul şi Dreptul Judecător, ca să aibă faţă de suflete obişnuita Sa milă şi să le aşeze întru desfătarea cea făgăduită”.
Rugăciunea pentru cei adormiţi din Sâmbăta Moşilor de iarnă este o imagine a marii adunări eshatologice de la Judecata universală. Din acelaşi sinaxar aflăm că pomenirea celor adormiţi se face încă din epoca apostolică, iar Sfinţii Părinţi arată că slujbele pentru cei trecuţi din lumea aceasta sunt de mare folos pentru ei. În filele de sinaxar se arată clar că în această sâmbătă „facem pomenire de obşte, rugându-ne pentru tot creştinul”. Sfinţii Părinţi ne învaţă „că parastasele, pomenirile şi liturghiile făcute pentru răposaţi aduc acestora mare uşurare şi folos”. Tot ei ne spun că „sunt de folos celor morţi toate cele ce se fac pentru ei până la a doua venire a lui Hristos şi mai cu seamă acelora care au săvârşit puţine fapte bune în timpul când erau printre cei vii”.
În Sâmbăta Moşilor de iarnă ne rugăm pentru toţi cei care au adormit în Domnul, inclusiv pentru cei care nu mai au pe nimeni să-i pomenească. Sinaxarul precizează că acum îi pomenim şi pe cei care au murit pe neaşteptate şi nu au avut pe nimeni să le facă „slujba şi pomenirea rânduite”. Aici sunt numiţi cei care au murit „pe mare, în munţi neumblaţi, în prăpăstii, în crăpăturile pământului, de ciumă, de foamete, în războie, de foc, de ger şi de alte felurite morţi”. Biserica se îngrijește de pomenirea tuturor celor care au trecut la Domnul pentru ca aceştia să ajungă să se bucure de fericirea Raiului. Acest lucru este foarte bine subliniat de troparul în glasul al 8-lea ce se cântă în această sâmbătă: „Cel ce prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni, toate le chiverniseşti, şi ceea ce este de folos tuturor le dăruieşti; Unule, Ziditorule, odihneşte, Doamne, sufletele adormiţilor robilor Tăi, că spre Tine nădejdea şi-au pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru”.
Atât Vecernia, cât mai ales Utrenia ce se oficiază în biserică în această sâmbătă au în structura lor multe cântări pe care le regăsim în slujba Parastasului prin care ne rugăm pentru odihna celor adormiţi: „Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”. Iar în ecteniile de la slujba Utreniei avem cereri speciale în care preotul sau diaconul se roagă Bunului Dumnezeu „pentru odihna şi iertarea sufletelor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă: ale strămoşilor, părinţilor, fraţilor, fiilor şi ale tuturor sufletelor celor dintr-o rudenie şi seminţie cu noi, care mai înainte au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice...” Inclusiv ecfonisul acestei ectenii speciale pentru cei adormiţi din slujba Utreniei este cel pe care-l găsim la ierurgiile pentru cei adormiți întru Domnul: „Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robi ai Tăi, Hristoase, Dumnezeul nostru...” Pentru noi creştinii ortodocşi garanţia învierii noastre este Domnul Iisus Hristos. De aceea la mormânt noi punem semnul văzut al Jertfei şi Învierii Lui care ne-a adus mântuirea, Sfânta Cruce, cu care va veni la Parusie Domnul Hristos să judece neamul omenesc.
Tocmai în marea minune a Învierii lui Hristos stă şi credinţa noastră, inclusiv cea în învierea celor adormiţi după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 20-22). Acest adevăr de credinţă este subliniat şi de cântările de la Laudele Utreniei: „Hristos a înviat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit şi sfărâmând tăria iadului. Îndrăzniţi, toţi morţii, că s-a omorât moartea, s-a prădat şi iadul împreună cu ea şi a luat împărăţia Hristos, Cel ce S-a răstignit şi a înviat. Aceasta ne-a dăruit nestricăciunea trupului; Aceasta ne va scula pe noi şi ne va dărui învierea, şi de slava aceea va învrednici, cu veselie, pe toţi câţi cu credinţă neabătută au crezut într-Însul, cu căldură”. Astfel, pentru noi pomenirea celor adormiţi este o certificare a credinţei şi nădejdii noastre că la a doua venire a lui Hristos toţi vom învia. De aceea, noi, în Ortodoxie, nu vorbim de morţi, ci de adormiţi întru Domnul care aşteaptă învierea la Parusie.
În această sâmbătă îi pomenim pe cei adormiţi pentru ca prin milostenia pe care o facem pentru ei Preasfânta Treime să-i sălăşluiască în Împărăţia cerurilor. Este modul nostru de a ne arăta atât iubirea pentru cei trecuţi din această viaţă, cât mai ales credinţa noastră în înviere şi viaţă veşnică.
