Botezul Domnului în Evanghelia după Marcu

Botezul Domnului este unul dintre cele mai importante momente ale activităţii Sale mântuitoare. Fiecare dintre cei patru Evanghelişti ne-a oferit o relatare cu privire la acest aspect şi, în fiecare din textele respective, descoperim amănunte importante din punct de vedere teologic.

Deşi reprezintă în continuare o problemă dificil de rezolvat, pentru unii cercetători motivele pentru care Domnul a ales să Se boteze, cu toate că nu avea nici un păcat, sunt destul de clare. Cum privesc însă acest eveniment cei patru Evanghelişti?

Ieşirea Domnului din apă şi pogorârea Duhului

Mărturia Sfinţilor Evanghelişti este cea mai importantă pentru că ei au fost fie cei mai apropiaţi ca timp de perioada respectivă (Matei, Marcu, Luca), fie chiar martori oculari ai evenimentului botezării Domnului (Ioan). Având în vedere că majoritatea cercetătorilor consideră Evanghelia după Marcu drept cea mai veche dintre toate cele patru, am decis să alegem varianta cronologică pentru prezentarea textelor care conţin relatări despre Botezul Domnului. "Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi S-a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit" (Mc. 1:9-11). Deşi la prima vedere textul pare destul de sărac în detalii, el cuprinde o serie de amănunte importante. Modalitatea botezării Domnului pare a fi fost cea prin afundare, având în vedere că botezul administrat de Sfântul Ioan păstra influenţe iudaice din acest punct de vedere. Un alt amănunt esenţial apare în versetul 10, acolo unde ni se spune că Iisus a ieşit din apă, iar Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Sa. Desigur, această ridicare, completată de o coborâre, are un anumit sens şi a fost remarcată de Sfinţii Părinţi. Hristos sfinţeşte firea umană ridicând-o în sânul Sfintei Treimi, iar Duhul Sfânt se pogoară pentru a întemeia Biserica şi a îmbogăţi spiritual noua comunitate. Aici, această ridicare a Domnului şi pogorâre a Duhului au un caracter profetic. Cunoaştem faptul că Biserica urma să fie întemeiată la Cincizecime, iar urcarea firii umane în Sfânta Treime s-a petrecut odată cu Înălţarea Domnului. În altă ordine de idei, pogorârea Duhului sub forma unui porumbel aminteşte, în opinia cercetătorului american Everett Ferguson, de momentul anterior creaţiei din Cartea Facerii. În capitolul 1:2 al Facerii citim că Duhul Sfânt se purta pe deasupra apelor. Verbul din limba greacă folosit aici are inclusiv sensul de reprezentare a zborului unei păsări. Un alt moment din Vechiul Testament al cărui ecou îl regăsim aici este cel al trimiterii unui porumbel de către Noe pentru a observa dacă pământul era uscat după desfăşurarea potopului (Fac. 8:8-11).

Psalmul 2 şi Proorocia lui Isaia

În cursul versetului 11, regăsim două trimiteri la Psalmul 2, respectiv Proorocia lui Isaia. În primul dintre aceste texte este precizat: "Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut!" (Ps. 2:7). Aici, doar o parte din acest verset este citat în Evanghelia după Marcu. Dumnezeu-Tatăl Îl identifică pe Hristos ca fiind nu doar un simplu om, ci Însuşi Fiul Său. Al doilea text care aparţine Proorociei lui Isaia cuprinde informaţii cu privire la pogorârea Duhului Sfânt: "Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea" (Is. 42:1). Comentând aceste alegeri, Everett Ferguson afirmă: "Combinaţia psalmului 2:7 cu Isaia 42:1 trimite la faptul că Iisus este atât Regele mesianic, cât şi Servitorul care trebuie să pătimească. Iisus primeşte astfel, la Botez, atât Duhul Sfânt, cât şi confirmarea filiaţiei Sale. Aceste două idei, desigur, într-un sens mult diminuat, erau esenţiale în cadrul Botezului creştin: primirea darului Duhului Sfânt şi încorporarea sau adoptarea ca "fiu al lui Dumnezeu" (Baptism in the Early Church..., p. 101). Observăm prin medierea acestui comentariu că, în cursul botezării Sale, Hristos îşi manifestă toate cele trei funcţii esenţiale: Împărat, Profet, Învăţător. El profeţeşte extinderea Botezului şi necesitatea sa pentru intrarea în comunitatea creştină, anticipând astfel şi învăţătura esenţială despre conţinutul actului baptismal, dar şi propriile Patimi (la care se va referi ca la un Botez - vezi Mc. 10:38). De asemenea, Iisus Se revelează ca Fiu al lui Dumnezeu şi Împărat, dar şi ca Servitor, şi Pătimitor în egală măsură.

Diferenţa dintre Botez şi viziune

Protestantismul modern, în special cel influenţat de exegeza lui Bultmann, a trasat o diferenţiere între momentul Botezului Domnului şi cel al viziunii pogorârii Sfântului Duh asupra Sa. Bultmann însuşi a afirmat că recunoaşte Botezul Domnului drept un fapt istoric real, dar consideră o simplă legendă pogorârea Sfântului Duh sub forma unui porumbel. S-a ajuns destul de repede la situaţia în care momentul pogorârii Duhului Sfânt a fost interpretat drept o simplă intrare într-o stare cataleptică a Domnului (mai multe informaţii la Richard E. DeMaris, "Possesion, Good and Bad - Ritual, Effects and Side-Effects: The Baptism of Jesus and Mark 1.9-11 from a Cross-Cultural Perspective", JSNT 80 (2000), pp. 2-4). Desigur, nu putem susţine asemenea idei contrare nu doar mărturiilor evanghelice, ci şi învăţăturii Bisericii despre Persoana şi lucrarea de mântuire a Domnului. În opinia noastră, evenimentul Botezului nu poate fi separat de cel al pogorârii Duhului Sfânt. Aşa cum afirmă Sfântul Irineu de Lyon, Fiul şi Duhul Sfânt sunt cele două mâini ale Tatălui. Pavel Evdokimov a dezvoltat această afirmaţie într-o contribuţie teologică veritabilă privind lucrarea comună a Fiului şi a Duhului Sfânt, care îşi pregătesc reciproc acţiunile în cursul istoriei.

Inferioritate şi superioritate

În finalul articolului său privind importanţa relatării Sfântului Evanghelist Marcu cu privire la Botezul Domnului, Richard E. DeMaris afirma: "Pasajele narative care amintesc actul baptismal din Evanghelia după Marcu îl plasează pe Iisus, despre care comunitatea ştia că îi este superior lui Ioan în situaţia inferioară a celui botezat. În acelaşi timp, Ioan, cel considerat inferior, este pus în situaţia superioară a celui care administrează Botezul. Această poziţionare anticipează şi contrazice o eventuală ierarhizare care era plauzibilă între cel care boteza şi cel care era botezat" ("Possesion, Good and Bad - Ritual, Effects and Side-Effects...", p. 22). Considerăm că opinia exprimată de Richard DeMaris este corectă până la un punct. Desigur, cercetătorul doreşte să susţină aici părerea generală a comunităţilor protestante cu privire la imposibilitatea existenţei unui ierarhii stabile. aşa cum este ea întâlnită în Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. Explicaţia ortodoxă însă pentru această inversare a rolurilor petrecută la Botezul Domnului este mult mai simplă. Hristos S-a smerit în momentul respectiv, arătând că nu a venit să fie slujit, ci să slujească şi să Îşi ofere viaţa pentru mântuirea oamenilor (Mc. 10:38 - botezul ca anticipare a Patimilor). În nici un caz nu avem de-a face aici cu o contrazicere totală a ierarhiei, aşa cum afirmă DeMaris. Ceea ce este util din concluziile cercetătorului american rămâne doar ideea că Iisus acceptă situaţia inferioară a celui botezat. Ceea ce ignoră DeMaris este faptul că Iisus nu a avut nevoie de viziunea ulterioară Botezului pentru a realiza că este Fiul lui Dumnezeu şi nici că Ioan şi Iisus nu ştiau de la bun început cine este mai mare. Cuvintele Domnului adresate Sfântului Ioan: "Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea" (Mt. 3:15) sunt destul de clare şi nu lasă loc de interpretări. Vom continua analiza textelor evanghelice care amintesc de Botezul Domnului cu cele oferite de Luca şi Matei în materialul următor.