Cum dobândește răul putere asupra noastră?

Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialo­gul despre suflet și înviere, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (1998), vol. 30, p. 368

„(…) Patimi sau simțăminte, nu toate au fost date vieții omenești ca un rău de obște (căci în cazul acesta Ziditorul ar fi Cel care ar purta vina relelor, dacă nevoia de a păcătui ar fi fost sădită de El în însăși firea noastră), ci, după felul cum întrebu­in­țăm voința noastră liberă, astfel de porniri ale sufletului devin niște unelte fie ale virtuții, fie ale răutății, după cum tot așa și fierul, când este turnat după cum vrea fierarul, ia forma dorită de meșter și imaginată în gândul său, devenind fie sabie, fie vreo unealtă oarecare de plugărie. Deci, dacă gândirea, care este cea mai aleasă parte a firii noastre, ar pune stăpânire peste toate aceste simțăminte strecurate una câte una în noi - precum a arătat-o sub formă tainică atunci când Cuvântul Scripturii a poruncit ca judecata omului să împărățească peste toate făpturile necugetătoare (Facerea 1, 28) -, atunci nici una din aceste porniri nu ne-ar sluji spre păcat.” 

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 83b, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 222

„(...) dacă sufletul se va folosi bine de puterile sale şi potrivit cu scopul lui Dumnezeu, străbătând cu înțelepciune lumea sensibilă prin rațiunile duhovniceşti din ea, va veni la Dumnezeu cu înțelegere; dar dacă se va folosi rău, privind lumea prezentă contrar rațiunii cuvenite, nu e greu de înțeles cum, căzând în patimi de necinste, va fi aruncat în viitor, după cuviință, din slava dumnezeiască, luând ca osândă înfricoşată pentru veacuri nesfârşita înstrăinare de Dumnezeu. Iar primind-o pe aceasta nu va putea zice că nu e dreaptă, având ca pârâşă dispoziția sa care a dat suport inexistenței şi pe care niciodată nu o va putea ignora.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 146, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 326

„(...) Iadul este orice păcat, întrucât face sufletul stăpânit de el, întunecat, fără formă şi corupt.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)