Darul și milostenia

Protosinghel Ioanichie Bălan, Pateric Românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 434-435; 438

„Pe când era stareț, a venit pita­rul mănăstirii la Cuviosul Calinic și l-a înștiințat că s-a isprăvit făina. Iar el a răspuns:

- Să avem nădejde la Maica Domnului și la Sfântul Ierarh Nicolae și nimic nu ne va lipsi.

Apoi, intrând în chilie, a căzut la rugăciune înaintea icoanei protectorului său, zicând: Sfinte arhiereule al lui Hristos, Nicolae, mângâietorule al săracilor și cald-folositorule al celor ce te roagă cu credință, vino și acum și ajută smeritei turmei tale și ne scapă de foamete, precum ai mântuit pe cei ce erau să se înece în mare, că nu avem alt ajutor, după Maica Domnului, afară de tine... Apoi, după Vecernie, a pus să se citească în biserică paraclisul Sfântului Nicolae.

Astfel, Sfântul Ierarh Nicolae, ascultând rugăciunea plăcutului său, a venit imediat în ajutorul Mănăstirii Cernica. În ceasul acela a sosit la arhondaricul mănăstirii un car cu boi încărcat cu făină. Erau doi oameni necunoscuți, trimiși cu această milostenie de stăpânul lor, și care, după ce au descărcat povara, îndată au plecat.

Drept recunoștință, marele stareț a adunat soborul în biserică și, după Pavecerniță, au cântat acatistul Sfântului Nicolae. Apoi, binecuvântând făina, a pus să se facă pâine în noaptea aceea pentru mângâierea părinților și fraților.

În altă zi, pe când vorbea cu Părintele Pimen, duhovnicul său, a venit la Sfântul Calinic un om cerându-i milostenie. Iar el i-a dat 50 de lei. După un ceas a venit un tânăr și a spus starețului: Părinte, tatăl meu a murit și a lăsat să aduc la mănăstire o mie de lei. Iată aici cinci sute și restul îl voi aduce mai pe urmă, că nu îi am acum. Apoi a plecat. Atunci bătrânul duhovnic a întrebat pe cuviosul:

- Ce cugetai, Părinte Calinic, când ai dat milostenie acelui om?

Iar blândul stareț i-a răspuns:

- Aș fi vrut să-i dau o sută de lei, dar n-am avut. I-am dat numai cincizeci și am primit cinci sute. 

(...) Spunea același ucenic despre Sfântul Calinic:

- Era atât de milostiv, încât, când nu avea ce să dea milostenie, își dădea hainele de pe Preasfinția sa și, plângând, se ruga de mine, nevrednicul, ca să caut bani de unde voi ști, ca să aibă să dea la frații lui Hristos, căci așa îi numea fericitul pe săraci și neputincioși.” 

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)