Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
De ce ne afectează grijile lumești?
Actele martirice, Sfântul Teotim, Episcop de Tomis, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, p. 343
„În mintea tulburată și plină de griji, zice Sfântul Teotim, nu se află nici un gând frumos și nu se revarsă peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desăvârșirea sufletului înseamnă a-l elibera de griji, căci, datorită grijilor, se nimicește. De aceea, se spune despre sufletul desăvârșit că este, într-adevăr, ca un crin în mijlocul spinilor. Căci crinul din Evanghelie înseamnă sufletul lipsit de griji, care nici nu se ostenește, nici nu toarce și totuși s-a îmbrăcat mai frumos decât slava lui Solomon.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 437
„Cere pâinea pentru trebuința vieții. Cu aceasta te-a făcut firea dator trupului. Iar toate cele ce s-au iscodit pe deasupra, prin născocirile celor ce se dedau desfătărilor, sunt neghina adăugată la sămânță. Sămânța stăpânului casei e grâul, iar din grâu se face pâinea. Iar desfătarea e neghina ce s-a semănat de dușman, lângă grâu. Dar oamenii, părăsind slujirea firii prin cele de trebuință, se îneacă cu adevărat, cum zice undeva Cuvântul, prin străduința după cele deșarte și rămân neroditori, sufletul lor ocupându-se pururi cu acestea.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 341
„(...) Nu vă îngrijiți spunând: Ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca (Matei 6, 31), socotind că sufletul este mai mare decât mâncarea, și trupul mai mare decât îmbrăcămintea, fiindcă sunt mai cinstite decât cele de care ne îngrijim.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 287
„Noi ne îngrijim de cele de pe pământ, iar de cele din ceruri deloc. Am răsturnat rânduiala. Luptăm pe două căi împotriva poruncilor lui Hristos. Și iată cum! Hristos ne spune: Nu căutați deloc cele de aici!, dar noi pe acestea le căutăm neîncetat. Hristos spune: Căutați pe cele cerești, dar noi nu le căutăm nici o clipă, ci pe cât de mare ne e grija pentru cele lumești, tot pe atât de mare ne e nepăsarea pentru cele duhovnicești.”