Faptele unui părinte și păstor

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 501-502

„După ce a fost ales părinte și păstor al Moldovei, mitropolitul Iosif Naniescu a plecat cu trenul din București spre Iași, pentru instalare. Era sâmbătă, în noaptea de 6 iulie 1875. În vagon a adormit puțin și a visat pe marele mitropolit Veniamin Costachi, care, apropiindu-se, îi dădea sfaturi să termine catedrala din Iași începută de el. Același vis l-a avut în noaptea aceea și duhovnicul Mitropoliei din Iași, arhimandritul Ierotei Maximescu. Departe fiind, spunea el, am văzut cum în jurul bisericii mari a lui ­Veniamin se plimbau doi călugări cu bărbile ce străluceau ca argintul cel sclipitor. Și, apropiindu-mă de ei, fără să mă vadă, observ că unul din ei era însuși mitropolitul Veniamin, pe care l-am recunoscut după față, dar pe celălalt nu l-am cunoscut. Și mitropolitul Veniamin spunea cu sfâșieri de dureri în glas, celuilalt însoțitor al lui, cum această biserică începută de el și rămasă neterminată, acum urmașii vor să o scoată la mezat. Să dărâme și să vândă ceea ce am zidit și cumpărat eu. Și lacrimile mitropolitului Veniamin n-au contenit să curgă până ce, terminând de înconjurat biserica, a dispărut. Sosind dimineața, duhovnicul era frământat de acest vis și dorea să afle numele acelui călugăr ce însoțea pe Veniamin. Dar mare i-a fost bucuria că în aceeași zi l-a recunoscut în persoana mitropolitului Iosif ­Naniescu. El era acela ce se plimba îngândurat și nu răspundea nimic la toate tânguirile mitropolitului ­Veniamin. Prima grijă a noului părinte al Moldovei a fost terminarea catedralei începute în anul 1833 de înaintașul său, mitropolitul Veniamin Costachi. Dar, pregătindu-se țara pentru Războiul de Indepen­dență, blândul arhiepiscop a amânat începerea lucrului. Timp de doi ani s-a străduit să îmbărbăteze pe credincioși și întregul cler în lupta dreaptă pentru neatârnare națio­nală și bisericească. Astfel, a făcut apel la toate mănăstirile și la preoți să adune ajutoare pentru armată, iar pe cei care doreau, îi trimitea în ambulanțe pentru îngrijirea răni­ților. La apelul mitropolitului Iosif au contribuit cu ajutoare toate mănăstirile și multe parohii, iar pentru îngrijirea răniților au plecat din Moldova peste o sută de preoți, călugări și maici. În anul 1879, după terminarea războiului, mitropolitul Iosif s-a dus în audiență la primul-ministru să ceară ajutor pentru construcția catedralei. Deci, intrând înăuntru, a zis: - Vin cu o rugăminte mică pentru dumneavoastră, dar foarte mare pentru noi. Și anume, să ne dați fonduri pentru terminarea Catedralei Mitropolitane din Iași, care zace în ruină de 40 de ani și în care dorm noaptea vitele oamenilor. - Nu avem acum fonduri pentru aceasta! a răspuns casierul trezoreriei naționale. - Dacă o țară nu are bani să construiască o catedrală, a răspuns hotărât mitropolitul, atunci eu îmi dau demisia din mitropolie. Poftiți cârja! Văzând râvna marelui ierarh pentru casa Domnului, membrii guvernului au aprobat în aceeași zi fonduri bănești cu care s-a și început con­strucția catedralei.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)