Judecata universală

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pp. 370-371

„Creștinismul afirmă că chipul actual al lumii va avea un sfârșit. În învățătura ortodoxă, spre deosebire de cea catolică, Judecata universală de la sfârșitul lumii își păstrează o însemnătate proprie, aducând printr-un plus important întregimea fericirii sau nefericirii pentru sufletele trecute prin judecata particulară. De aceea și sfârșitul chipului actual al lumii, de care e legată Judecata din urmă, nu este aștep­tat numai de cei vii, cum se așteaptă moartea obișnuită, ci se așteaptă și de vii și de morți cu un interes suprem. Îl așteaptă și sufletele morților, pentru a-și primi întreaga fericire sau întreaga nefericire veșnică. Desigur, nu ne putem închipui că Dumnezeu reține în mod arbitrar o parte din fericirea sau nefericirea ce s-ar cuveni celor care mor înainte de sfârșitul lumii. De aceea trebuie să admitem că fericirea sau nefericirea deplină a fiecăruia atârnă în mod organic de sfârșitul lumii și al activității întregii omeniri în ea, deci și de rezultatul acestei ac­tivități, care va fi, în ceea ce are bun, eternizat în Împărăția cerurilor, iar în ceea ce are rău, în iad. Și aceasta nu numai în sensul că integritatea fericirii fiecăruia e condiționată de fericirea tuturor celor ce vor avea parte de ea și că nefericirea unui păcătos se împlinește cu nefericirea tuturor păcătoșilor - căci dacă ar fi așa, pe măsură ce mor mai mulți oameni, fericirea sau nefe­ricirea celor morți înainte ar crește, iar pe de altă parte, ar fi suficientă la urmă o judecată particulară a celor surprinși vii la sfârșitul lumii, pentru ca să se completeze fericirea sau nefericirea tuturor -, ci și în sensul că deplinătatea fericirii sau nefericirii fiecăruia depinde de o judecată nouă și finală ce se va face asupra tuturor în comun.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)