Şase epistole puse pe seama Sfântului Ignatie Teoforul

Corpusul scrierilor Sfântului Ignatie Teoforul a fost format doar din şapte epistole adresate Sfântului Policarp al Smirnei, romanilor, magnezienilor, tralienilor, efesenilor, filadelfienilor şi smirnenilor. În secolele al XV-lea - al XVI-lea au fost traduse şi adăugate acestora alte şase epistole, care apar în majoritatea manuscriselor. Până în anul 2008, aceste epistole suplimentare nu erau încă traduse în limba română, dar, odată cu publicarea volumului I al Canonului Ortodoxiei de părintele Ioan I. Ică jr., acestea ne-au devenit, la rândul lor, cunoscute. Identificăm şi rezumăm aici principalele aspecte ale acestor epistole considerate, eronat, ale Sfântului Ignatie Teoforul.

Cauzele existenţei a doar şapte epistole autentice

În ciuda faptului că în manuscrise greceşti ne-au parvenit între 11 şi 13 epistole considerate autentice ale Sfântului Ignatie Teoforul, în lumea ortodoxă au rămas cunoscute doar cele şapte menţionate în debutul acestui articol. Cauza principală a acestui lucru a constat în faptul că Eusebiu de Cezareea le menţiona doar pe acestea, fără vreun motiv clar. Cercetătorii moderni au trecut peste această opinie, care duce mai mult în eroare decât ajută, şi au încercat să observe dacă există sau nu elemente clare ale gândirii Sfântului Ignatie Teoforul exprimate şi în celelalte şase. S-a ajuns rapid la concluzia că toate cele şase epistole care mai apar în corpusul ignatian nu pot fi puse pe seama Sfântului Ignatie Teoforul şi că aparţin unui autor anonim din a doua jumătate a secolului al IV-lea, din Antiohia. Lucrul acesta a fost uşor de remarcat şi pentru că, în majoritatea manuscriselor unde apar aceste epistole, de regulă s-au făcut numeroase interpolări şi în cadrul celor autentice (vezi Excurs despre Epistolele Ignatiene, în: Canonul Ortodoxiei, p.272-273). De ce este important să discutăm aspectele principale ale acestor epistole demonstrate clar ca fiind neautentice? Tocmai pentru că ele ne pot oferi informaţii preţioase din perioada în care au fost scrise: secolul al IV-lea.

Maria din Cassobelae

Prima epistolă din cele şase nici nu este scrisă măcar de Pseudo-Ignatie ci îi este doar adresată. Maria din Cassobelae este cea care îi cere lui Pseudo-Ignatie (deşi din epistolă nu reiese foarte clar) să hirotonească doi tineri, pe nume Maris şi Evloghie, drept episcop al Neapolisului, respectiv, preot în Cassobelae. Maria îi reaminteşte lui Pseudo-Ignatie o serie de pasaje scripturistice în care persoane foarte tinere sunt chemate să slujească lui Dumnezeu. Astfel sunt menţionaţi Sfinţii Prooroci David, Samuel şi Daniel, precum şi înţeleptul rege Solomon. În scrisoarea de răspuns, Pseudo-Ignatie îi mulţumeşte pentru scrisoare şi îi precizează că i-a îndeplinit cererile. Printre sfaturi apare şi următorul lucru: „Fugiţi de cei ce tăgăduiesc pătimirea lui Hristos şi naşterea Lui după trup“ (Către Maria din Cassobelae, în: Canonul Ortodoxiei, p.425). Se face referire prin urmare la dochetişti: cei care considerau că Hristos a luat doar un trup aparent şi nu a suferit în realitate moartea pe cruce. Deşi aceste referiri apar şi în epistole considerate autentice, lucrurile nu sunt exprimate atât de clar.

Epistola către cei din Tars

În debutul acestei epistole se fac următoarele precizări: „Am aflat că unii dintre slujitorii Satanei au vrut să vă tulbure, unii spunând că Iisus S-a născut aparent, a fost răstignit aparent şi a murit aparent, alţii spun că nu este Fiul Creatorului, alţii că El este Dumnezeu Cel peste toate, alţii că este un simplu om; alţii că acest trup nu va învia şi că trebuie să trăim şi să ducem o viaţă de desfătare, fiindcă acesta este capătul celor bune pentru cele ce se vor descompune nu mult după“ (Către cei din Tars, în: Canonul Ortodoxiei, p.459). În această epistolă, Pseudo-Ignatie face un mic catalog al ereziilor, dar, din nebăgare de seamă, intră într-o situaţie de semiaria-nism atunci când introduce printre acestea ideea că Fiul lui Dumnezeu este „Dumnezeu Cel peste toate“. Această formulă indică destul de clar deofiinţimea Fiului cu Tatăl, lucru pe care autorul anonim parcă se fereşte să îl afirme, mutându-l discret în catalogul său eretic. Cu toate că mai încolo în epistolă afirmă că face această diferenţiere tocmai pentru ca Fiul să nu fie confundat cu Tatăl, întrebarea rămâne actuală. Este posibil ca, în esenţă, autorul să nu fi vrut decât să condamne sabelianismul modalist care afirma că în Sfânta Treime nu avem trei Persoane ci o singură Persoană care se manifestă când ca Fiu, când ca Tată, când ca Duh Sfânt. Ceea ce contează aici este că în secolul al IV-lea era foarte clar, chiar şi în mintea unui presupus semiarian, că dochetismul sau nicolaismul sunt erezii evidente şi demne de a fi condamnate. Reamintim că nicolaiţii sunt cei care duceau o viaţă de desfătare susţinând că aceasta este o cale de mântuire.

Epistola către antiohieni

Aici avem menţionate foarte pe scurt toate treptele ierarhice, cuprinzând şi pe cei doar hirotesiţi. „Îmbrăţişez sfântul prezbiteriu. Îmbrăţişez pe sfinţii diaconi şi numele drag mie, pe care mi-aş dori să-l văd în locul meu în Duhul Sfânt când voi dobândi pe Hristos, şi pentru care mi-aş pune sufletul. Îmbrăţişez pe ipodiaconi, citeţi, cântăreţi, portari, pe cei ce se ostenesc, pe exorcişti, pe mărturisitori. Îmbrăţişez pe străjerii sfintelor uşi, pe diaconiţele în Hristos. Îmbrăţişez pe cuviincioasele văduve. Îmbrăţişez poporul Domnului, de la mic la mare, şi toate surorile mele în Domnul“ (Către antiohieni, p. 464). Este clar că Sfântul Ignatie nu ar fi putut să menţioneze toate aceste slujiri tocmai pentru că a trăit într-o perioadă în care acestea nu erau deloc clar definitivate. Tocmai aici este meritul autorului anonim de a menţiona foarte clar fiecare slujire bisericească şi rolul ei. Sunt amintiţi ipodiaconii, citeţii şi cântăreţii, precum şi uşierii, exorciştii şi mărturisitorii (ultimele trei slujiri au dispărut de-a lungul vremii).

Către Heron, diacon din Antiohia

Această epistolă se aseamănă întru totul celor trimise de Sfântul Apostol Pavel lui Timotei şi lui Tit. Tonul, structura, până şi majoritatea sfaturilor sunt refăcute în alţi termeni şi repuse în scrisoare. Printre sfaturile esenţiale cuprinse aici se numără cele privind principalele atribuţii ale unui diacon şi felul în care trebuie păstrat un echilibru al ascezei şi propovăduirii. Epistola către Heron este în mod clar inspirată după Epistolele Pastorale ale Sfântului Apostol Pavel şi, implicit, nu îi putem aloca un spaţiu de descriere mai larg.

Către filipeni - despre neştiinţa Satanei

În epistola către filipeni, Pseudo-Ignatie se adresează retoric Satanei în multe pasaje, mustrându-i neştiinţa faţă de Întruparea şi Pătimirea Fiului lui Dumnezeu. „Fiindcă multe îţi rămân ascunse: fecioria Mariei, naşterea uimitoare, Cel care e în trup, steaua care călăuzeşte pe cei din Răsărit, magii care aduc daruri, salutarea adusă Fecioarei de Arhanghelul, zămislirea uimitoare a Fecioarei logodite, vestirea unui înainte-mergător copil pentru Cel din Fecioară şi săltarea lui în pântec din pricina a ceea ce văzuse înainte, imnurile îngerilor pentru Cel născut, vestea cea bună a îngerilor, frica lui Irod pentru luarea împărăţiei, porunca uciderii pruncilor, fuga în Egipt, revenirea de acolo înapoi, scutecele pruncului, înscrierea omenească, hrănirea cu lapte (...), lucrarea diferitelor semne, feluritele vindecări, certarea stăpânitoare care a poruncit mării şi vânturilor, duhurile rele puse pe fugă, tu însuţi chinuindu-te de puterea Celui arătat şi neavând ce să faci. Văzând acestea, erai cuprins de ameţeală; nu ştiai că o fecioară era cea care născuse, dar te-au uimit cântarea îngerilor, închinarea magilor, arătarea stelei. Dar te-ai întors la neştiinţă din pricina lucrurilor umile; căci mici ţi s-au părut scutecele, ieslea, tăierea împrejur, hrănirea cu laptele, şi ele-ţi apar nedemne de Dumnezeu“ (Către filipeni, p.470). Satana a fost mereu dus în eroare. Vedea că Fiul lui Dumnezeu face minuni, dar nu îşi explica originea Sa umilă. Vedea cum oamenii vin spre El, dar considera sărăcia nedemnă de un Dumnezeu. Tot timpul stat între ştiinţă şi amăgire, între a-L considera Fiu al lui Dumnezeu sau un om puternic... Meritul lui Pseudo-Ignatie constă în zugrăvirea minunată a acestei stări de incertitudine a Satanei. O incertitudine veşnic prezentă în faţa lucrării Mântuitorului.