Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Rugăciuni Plânsurile Sfântului Efrem Sirul (Luni seara)

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul (Luni seara)

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Rugăciuni
Data: 22 Martie 2021

Primește rugăciunea gurii mele celei întinate și necurate, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; și să nu te îngrețoșezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic și nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mângâierea Ta. Caută-mă pe mine ca pe oaia cea pierdută, căci m-am facut pustiu de a mă îndrepta către toată osârdia și tot gândul cel bun. Căci, dupa ce m-am orbit cu dulcețile și cu dezmierdările, am întunecat sufletul meu și de beția patimilor este înnegrită inima mea.

Mărturisesc Ție Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea, răutatea și dobitocia mea. Voi spune, iarăși, din inimă, toată bunătatea și veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemărginită iubire le-ai revărsat peste mine. Din pricina mea Te-am întărâtat, Doamne; m-am arătat fără osârdie către facerea de bine, m-am gândit des la rău și lesne am săvârșit tot păcatul. Iar Tu, Stăpane, ai trecut cu vederea toata răutatea mea din pricina nemărginitei întinderi a îndurării Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se înalță prin darul Tau, Stăpâne, dar se smerește iarăși pentru păcatele mele. Mă trage pe mine, iarăși, darul Tău către viață, iar eu, mai vârtos, către moarte cu stăruință mă duc.

O, cât de cumplită e obișnuința patimilor ! Cum leagă mintea cu legături de nedezlegat! Și eu, păcătosul, mă leg cu ele de buna mea voie. Și încă mă și bucur când mă văd legat. Cufundat sunt în adânc: și-n fiecare zi mă bucur de lanțurile vrajmașului și mă îndulcesc într-însele. Mă leagă cu legături pe care nu vreau să le văd și de-a pururi îmi întinde curse în care mă prind. Pentru că el însuși cunoaște cugetul și pornirea. Și fiindcă este mai tare, într-o clipită mă leagă.

Acesta este plânsul, aceasta este tânguirea, pentru că mă ferec eu singur, ca și cu niște obezi, cu voile mele. Căci putând să zdrobesc legăturile într-o clipită de ochi și să mă fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac. Mă las biruit de trândăvie și de obișnuința patimilor. Cu voia mă supun lor. Acest lucru, de rușine plin, este mai greu de plâns. Pentru că merg cu voile mele la vrăjmașul meu și el îmi leagă sufletul și mă omoară în patimi, bucurându-se. Și putând să sfărm legăturile, iată că nu poftesc! Este oare altă rușine mai cumplită decât aceasta a mea? O, nu!

Nimic nu este mai de rușine decât ca cineva să facă voile vrajmașului sufletului său! Și așa, aflându-mă eu, ticălosul, și cunoscând legăturile mele, le ascund din falsă evlavie.

Iar cugetul meu mă mustră și mă omoară în adâncul sufletului: "Pentru ce nu te trezești ticălosule? Oare nu știi că lângă ușă este înfricoșata zi a judecății? Scoală-te ca un puternic! Rupe-ți legăturile! În tine este puterea dezlegării ca și puterea legării”.

Așa mă mustră pururea, în adâncul sufletului, sfânta știință. Și eu nu vreau să mă izbăvesc din legăturile curselor. Mă tânguiesc și suspin în fiecare zi, și iarăși în chip zilnic mă descopăr legat. Vrednic de jale și ticălos sunt eu, nesporit în lucrul cel bun al vieții mele, fiindcă nu mă tem de cursele morții.

Trupul îmi este îmbrăcat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor mei, dar sufletul îmi este ferecat, ca în niște obezi, de gânduri necuvioase. Pe dinafară mă fac cucernic cu multă sârguință dar înăuntru sunt urâciune în fața lui Dumnezeu. Îmi îndulcesc graiul cu oamenii, căutând să par bun, în timp ce sunt amar și rău cu voirea.

Și ce oare voi face în ziua cunoștinței? Atunci când judecătorul Dumnezeu va da pe față totul înaintea judecății? O! Ce mare frică ticăloșește inima mea, fiindcă mă strâng eu însumi în lanțul nemărginitelor fărădelegi!

Eu însumi știu că acolo mă voi munci dacă nu voi îmblânzi aici, cu lacrimi, pe Judecătorul. Pentru aceasta, mă rog să nu Îți încui îndurările, Stăpâne, întru urgie; că Tu Însuți aștepți întoarcerea mea, pentru că nu voiești să vezi pe cineva arzând, ci voiești ca toți oamenii să se mântuiască în viața cea veșnică. Îndrăznesc deci, la îndurările Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad înaintea Ta, rugându-mă: caută spre mine și mă miluiește; scoate din temnița fărădelegilor sufletul meu; strălucește-mi în minte raza de lumină, mai înainte de a ne duce la judecata ce va să-mi fie înfricoșată!

Frică mare mă apucă pe mine, ticălosul și înverșunatul. Cum mă duc eu acolo, cu totul gol de fapte bune! Frică și cutremur mă cuprinde, Doamne, când mă văd pe mine fără de osârdie spre bunătate. Și cu gânduri potrivnice mă zvârcolesc într-una, plecându-mă dracilor, care, cu dezmierdările patimilor, spre pierzare pururea mă amăgesc. Mă asemăn prea bine negustorului trândav și leneș, care, în fiecare zi, își păgubește agoniseala cu câștigul. La fel și eu ticălosul, mă păgubesc zilnic de bunătățile mele cele cerești întru multe învăluiri, care mă trag spre rău, căci simt în mine cum, în fiecare ceas, eu mă fur singur. Și vrând, mă aflu întru acelea pe care le urăsc. Mă înspăimânt eu însumi de voirea mea, care, în multe chipuri, se aruncă întru necazuri din pricină că păcătuiesc. Și mă înspăimânt iarăși de pocăința mea, care nu are temelie tare pe stânca cea izbăvitoare care mă poate mântui. O, cum nu mă lasă în pace vrăjmașul sufletului!

Cum pun în fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mâinile mele, iarăși o risipesc!

N-am pus început bun pocăinței sufletului. Sunt un rob al trândăviei. Cu însăși voia mea și cu multă osârdie slujesc vrăjmașului. O, cine va da capului meu apa cea fără de nume care să-l spele? Și cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care să plâng totdeauna către înduratul Dumnezeu? Să cer dar de la El să trimită har mie, păcătosului, și să mă scape de marea cea înnebunită, care, cu valurile păcatului, înviforează necontenit inima mea.

Căci voile mele au biruit ca niște răni care nicidecum nu primesc doctorii de vindecare.

Femeia cea păcătoasă, înțeleaptă s-a arătat fiindcă s-a temut și s-a sârguit și-a urât lucrurile păcatului, aducându-și aminte de rușinea cea veșnică ce va să fie și de chinuirea cea nesuferită a muncii iadului.

lar eu, pentru patimile păcatului, în fiecare zi rugându-mă, nu mă îndepărtez de dânsele, ci rămân de-a pururea nebun, întru obiceiul cel rău. Spre nădejdea de pocăință îmi este așteptarea, furându-mă cu deșarta-i făgăduință și zicând: mă pocăiesc, în vreme ce eu niciodată nu mă pocăiesc cu adevărat. Mă pocăiesc numai cu graiul în timp ce cu lucrurile, mult stau în urmă de adevărata pocăință. Deci îmi uit firea, făcând cunoștință cu răul și întărâtând pe Domnul, neîntrerupt păcătuiesc. Izvor de pocăință nu am aflat căci cu întărire am făcut păcatul, și nu fără de voie am păcătuit. Și Iuda, vânzătorul, loc de pocăință nu a aflat, căci cu Domnul fiind, a păcătuit și știa ceea ce făcea, fiindcă avea cunoștința Domnului. Deci pentru păcatele noastre, întru cunoștință făcute, ce voi aștepta eu, ticălosul?

Și dacă cel ce numai gândește răul întocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi eu ce răspuns voi da pentru nenumăratele mulțimi ale fărădelegilor mele? Ham, batjocornd pe tatăl său, lepădat a fost. Cei ce s-au unit cu fiii lui Core, în car de foc s-au înghițit, nimic zicând sau făcând. Și cei din vremea lui Ilie, asemenea au pătimit. Și Saul cu gândurile slujirii de idoli numai învoindu-se, s-a lepădat de Dumnezeu. Și Ahitofel, numai sfătuind pentru păcat, a murit. Și fiii lui Aron, greșind, s-au sfârșit. Și Anania și Safira, cu nebăgare de seamă petrecând, vreme de pocăință n-au aflat.

Dar eu cel ce fac întru cunoștință fapta mea, privesc la învoirea mea și zic că aștept cu credință hotărârea dreptății ce mi se cuvine.

Pentru ce mă las amăgit de chipul smereniei mele când eu sunt eu totul străin de faptele cele bune și cele potrivnice fac înaintea lui Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci când Mântuitorul Hristos le arăta pe față minciuna portului și-a chipului lor!

Iar eu adesea mă plictisesc de mustrările cugetului și caut să mi-l adorm spre a scăpa de ele. Atunci amar este adevărul celor ce caută să-l ascundă. Ci eu vin acum, Doamne, să-mi descopăr chipul și se vor arăta viermii, și voi dezveli fața și ochii, și vor vedea cei de față fățărnicia mormântului și minciuna faptei mele se va descoperi și vor privi toți fața mea de fariseu. Căci chiar aici, în lume, ea se face văzută, nu numai dincolo în veșnicie, unde o va arde focul.

Tinde-i mână de ajutor celui ce se tăvălește, Doamne! Căci voind a mă scula nu pot, pentru că sarcina păcatelor mele s-a îngreunat peste măsură și obiceiul cel rău mă oprește, legându-mă. Văd și umblu ca într-o negură și întru mult întuneric mișc mâna mea, și ca un slăbănog sunt. Mi se pare că sunt sârguitor și iată că mă plictisesc curând.

Mă rog să mă izbăvesc, și cu toate că postesc, văd ca sunt împiedicat de duh vrăjmaș. Vreau să mă blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L iubesc pe Dumnezeu.

Cum voi îndrăzni să cer iertare pentru păcatele mele, când petrecerea de mai înainte eu nu o uit; sau cum mă voi dezbrăca de omul cel vechi, care se strică, când poftele amăgirii celei vechi nu mă leapădă ?

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după îndurările Tale șterge fărădelegile mele.

Gura mea netrebnică strigă către Tine, Stăpâne, și inima mea necurată și sufletul meu întru păcate întinat. Auzi-mă, pentru bunătatea Ta, și rugăciunea mea nu o lepăda! Căci nu lepezi rugăciunea mea, ci a celor ce nu se pocăiesc întru adevăr. Dar pocăința mea, Doamne, nu este curată! Un ceas mă pocăiesc și două Te întărât. Întărește sufletul meu pe piatra pocăinței. Luminează, cu darul Tau, întunericul din mine.

Pleacă-Te, bunule Dumnezeu, către plânsul inimii mele, dar nu pentru dreptățile mele, căci nu am nici o bunătate, ci pentru multa și negrăita Ta bunătate și pentru îndurările Tale!

Ridică din nou, Doamne mădularele mele pe care le-a frânt păcatul! Și luminează inima mea pe care a întunecat-o pofta cea rea!

Izbăvește-mă, Doamne, de tot lucrul cel rău cu care se străduiește să mă surpe pe mine potrivnicul. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine.

Să nu-mi zici mie: " Adevăr zic ție, nu te cunosc pe tine ".

Mântuiește, Doamne, din moarte, sufletul necăjit! Tu, cel ce ai stăpânire peste viață și peste moarte! Căci Tu ai zis, Stăpâne: " Cere și ți se va da! "

Curăță-mă, Doamne, de tot păcatul, mai înainte de sfârșit și dăruiește-mi, Iubitorule de oameni, în toata viața aceasta care mi-a mai rămas, să izvorăsc lacrimi din inimă spre curățirea întinăciunii mele celei sufletești, ca să pot șterge de aici din datoriile mele cele multe, măcar puține greșeli, și să mă mântui acolo prin acoperământul mâinii Tale celei atotputernice, atunci când va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Înfricoșată.

Așa, Stăpâne, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-mă și primește rugăciunea păcătosului robul Tău !

În dar mântuiește-mă pe mine cu Darul Tău !

Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Citeşte mai multe despre:   Plânsurile Sfântului Efrem Sirul   -   Sfantul Efrem Sirul  -   rugaciune