Aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă; Sf. Cuv. Macarie Protopsaltul

Cinstitul brâu al Preacuratei Maici a lui Dumnezeu a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol şi aşezat într-o raclă de aur, care a fost pusă în biserica zidită de împăratul Teodosie al II-lea (408-450), închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în locul numit Halcopratia (târgul de aramă). Împăratul Leon al VI-lea Înţeleptul (886-912), mâhnit pentru că soţia sa, împărăteasa Zoe, era supărată de un duh necurat, a cerut să se facă multe rugăciuni către Dumnezeu pentru împărăteasă. Acesteia „i s-a arătat o vedenie dumnezeiască, spunându-i că, dacă se va aşeza peste ea brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, se va tămădui”. „Împărăteasa i-a spus împăratului Leon despre acest vis, iar el l-a rugat îndată pe patriarh pentru aceasta. Dezlegând pecetea, au deschis racla şi au găsit întreg cinstitul brâu al Preacuratei, întru nimic vătămat de trecerea vremii. Ei l-au sărutat cu evlavie, iar când patriarhul l-a întins deasupra împărătesei, aceasta îndată a scăpat de chinuirea diavolească şi a câştigat tămăduire desăvârşită de boala ei. Atunci, au preamărit toţi, cu mare bucurie, pe Hristos Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică, cântând cântări de mulţumire. Cinstitul brâu, fiind pus în aceeaşi raclă de aur, a fost pecetluit cu pecete împărătească şi prăznuirea de astăzi s-a aşezat în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte de minunea ce s-a făcut atunci prin cinstitul ei brâu, cu darul Preacuratei şi cu milostivirea Celui ce S-a născut dintru ea, Hristos, Dumnezeul nostru” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XII, luna august).

Sfântul Cuvios Macarie Proto­psaltul (†1836) s-a născut în anul 1763, în Ţara Românească. A studiat la Odesa. Întors la Bucureşti, devine ucenic al lui Macarie Dascălul şi Dionisie, fii duhovniceşti ai Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ. Merge la Muntele Athos și primeşte tunderea în monahism cu numele Macarie. Se întoarce la Bucureşti, unde este hirotonit ieromonah, pe seama Catedralei Mitropolitane. În anul 1804 devine predicator al Curţii Domneşti. Între anii 1805 şi 1808, merge la Iaşi pentru a studia alături de Petru Vizantie, protopsaltul Patriarhiei Ecumenice. Se întoarce la Bucureşti şi primeşte ascultarea de stareţ al Mănăstirii Gorgota de lângă Târgovişte. În anul 1817 revine la Bucureşti pentru a studia noua notaţie muzicală cu Petru Efesiul. În 1819, devine conducător al Școlii de muzică a Mitropoliei Ţării Româneşti. În 1823, tipăreşte la Viena Teoreticonul, Irmologhionul şi Anastasimatarul, iar în 1827 publică la Bucureşti Tomul al doilea al Antologiei. După exilarea Sfântului Grigorie Dascălul din scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti (10 februarie 1829), Cuviosul Macarie se retrage la Iaşi. Aici este primit de Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei, care îi dă ascultarea de a deschide o şcoală de muzică psaltică, după modelul celei de la Bucureşti. I se încredinţează şi stăreţia Mănăstirii Bârnova. Se retrage la Mănăstirea Neamţ, unde înfiinţează o şcoală de muzică. Când Sfântul Grigorie Dascălul este rechemat în Ţara Românească (22 august 1833), Sfântul Macarie se întoarce şi merge la Mănăstirea Căldăruşani, unde se îngrijeşte de tipărirea Vieţilor Sfinţilor de peste an. Înfiinţează şcoli de muzică pentru monahi la Mănăstirea Căldăruşani şi la Mănăstirea Ţigăneşti. La Căldăruşani îl întâlneşte pe Nicolae Creţu, viitorul schimonah Nectarie Protopsaltul. În toamna anului 1835, este chemat la Buzău de Episcopul Chesarie. Aici tipăreşte, în februarie 1836, „Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos”. În vara lui 1836, se îmbolnăveşte şi rămâne imobilizat la pat. Ultimele zile de viaţă le trăieşte la Mănăstirea Viforâta. Aici a trecut la Domnul în ziua de 30 august 1836.