Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Înainte‑prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua şi Felicitas
Sfântul Trifon era din satul Lamsac, din ţinutul Frigiei şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian al 3‑lea (238‑244), Filip Arabul (244‑248) şi Deciu (249‑251). A cunoscut încă din copilărie credinţa creştină şi fiind sărac păştea gâştele pentru a se putea întreţine. Pentru smerenia lui s‑a învrednicit de darul vindecării bolilor şi al izgonirii diavolilor. A fost chemat la Roma de Gordian spre a‑i vindeca fiica posedată de un duh necurat, pe care eliberând‑o a adus pe mulţi la Hristos. Când Deciu a ajuns împărat a pornit prigoană împotriva creştinilor şi atunci a fost prins şi Sfântul Trifon. Fiind dus la Niceea a fost aruncat în temniţă din porunca dregătorului Acvilin, mai‑marele Bitiniei. A fost chemat să jertfească idolilor, însă el l‑a mărturisit cu mult curaj pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi pentru aceasta a fost supus la multe chinuri: a fost tras pe roată, a fost purtat desculţ prin zăpadă până când i‑au deherat picioarele, a fost legat de cai, i s‑au bătut cuie în picioare şi a fost ars pe trup. Rămânând neschimbat în decizia sa de a rămâne creştin, a fost osândit să moară de sabie, însă şi‑a dat sufletul în mâinile Domnului, înainte de a ajunge la locul execuţiei, în anul 250. Astăzi pomenim şi pe Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas. Acestea erau din Cartagina şi au trăit pe vremea împăratului Sever. Din porunca dregătorului au fost prinse şi întemniţate, iar pentru că nu erau botezate, au primit Botezul creştin în taină, în închisoare. Felicitas era însărcinată şi a născut în temniţă, iar Perpetua avea un copil la sân pe care‑l alăpta. Fiind aduse la judecată, ele nu au fost înduplecate, nici de dragostea pentru pruncii lor şi nici de rugăminţile părinţilor şi ale rudelor, ci au mărturisit cu hotărâre credinţa lor în Hristos Iisus Domnul. Pentru aceasta au fost osândite să fie date spre mâncare fiarelor, în circ, de ziua împăratului. Însă nu au fost ucise în circ, ci au luat cununa muceniciei prin sabie, tăindu‑li‑se capul.
