Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului; Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei
Sfântul Ignatie (†107) a trăit pe vremea împăratului Traian (98-117) şi a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul. A fost aşezat episcop în Antiohia Siriei, cetate unde ucenicii Domnului s-au numit pentru prima dată creştini. Tradiţia Bisericii spune că el ar fi fost copilul acela pe care Domnul Iisus Hristos l-a luat în braţe şi a zis ucenicilor Săi: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte” (Matei 18, 3-5). Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia (mergând la război împotriva parţilor), Sfântul Ignatie a fost prins şi pentru că a mărturisit cu mult curaj credinţa sa în Mântuitorul Iisus Hristos, a fost chinuit îndelung. Arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis la Roma, legat şi păzit de 10 ostaşi. Pe drum, a întărit în dreapta credinţă Bisericile prin care trecea, şi îi ieşeau înainte creştini de pretutindeni, ca să îi arate dragostea şi preţuirea lor, precum se vede din cele şapte „Epistole” ce ne-au rămas de la el. În Roma a fost aruncat în arenă şi a fost sfâşiat de lei, rămânând din trupul său numai oasele cele mari. Pe acelea creştinii le-au luat şi le-au dus în Antiohia. Pentru marea lui dragoste pentru Hristos i s-a spus „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”. Pe vremea lui Heraclie, împăratul Bizanţului, căzând Antiohia în mâinile arabilor, moaştele Sfântului Ignatie Teoforul au fost duse la Roma şi se află acolo, în Biserica Sfântului Clement.
