Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Întâmpinarea Domnului
La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif. La 40 de zile de la Naşterea Domnului, Dreptul Simeon, mişcat fiind de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte dorinţa de a-L vedea cu ochii săi pe Mesia. Iar în Pruncul Cel adus la templu el a văzut mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de descoperirea Duhului Sfânt, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a cântat minunata sa cântare de preamărire: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). Pentru bătrânul Simeon, Hristos-Domnul este Lumina tuturor popoarelor, slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc în templu Legea veche a slovei cu Legea nouă a Duhului Sfânt. Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de ea, dar ne cheamă totodată să primim Legea cea nouă a harului.
