Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Naşterea Maicii Domnului
În afară de cununa duminicilor de peste an şi a sărbătorilor Domnului nostru Iisus Hristos, anul bisericesc mai cuprinde şi cununa sărbătorilor Preasfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor. Cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc este Naşterea Maicii Domnului. Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, a fost rodul rugăciunilor neîncetate ale Sfinţilor şi Drepţilor Ioachim şi Ana din Nazaret. Descendent din seminția lui Iuda, Sfântul Ioachim l-a avut ca strămoş pe regele David, iar Sfânta Ana provenea din seminţia preoţească iudaică a lui Levi. Pentru că nu aveau copii, Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana erau desconsideraţi de popor. Odată, fiind în templu, Ioachim a fost umilit de un evreu care i-a spus că este nevrednic să aducă daruri pentru că nu are copii din cauza unor păcate ascunse. Dar milostivul Dumnezeu, ascultându-le rugăciunile făcute cu lacrimi, l-a trimis pe îngerul Său, care i-a vestit Sfintei Ana că va avea un copil. Un prunc cu o chemare dumnezeiască pe umeri, şi anume aceea de a fi Mama care a dat trup omenesc lui Dumnezeu Fiul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Şi aşa a venit pe lume aceea care a fost, este şi va fi fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa sfinţilor şi mijlocitoarea pentru toţi oamenii.