Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Odovania praznicului Înălțării Sfintei Cruci; Sf. Ap. Codrat; Sf. Proroc Iona
Sfântul Codrat a fost ucenic al Apostolilor Domnului. După tradiția Bisericii, el a propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar în special în Atena, unde a fost și episcop. În apărarea creștinilor care erau persecutați, el a scris o Apologie adresată împăratului Adrian (117-138), pe când acesta era în Atena în anul 124. Sfântul Codrat a arătat popoarelor calea cea dreaptă a credinței în Mântuitorul Hristos, dar păgânii, închinători la idoli, l-au bătut cu pietre ca pe un alt Ștefan. Din acest motiv, a mers și a propovăduit cuvântul Evangheliei în Magnezia, dar, fiind prins de păgâni, a fost cumplit chinuit de aceștia până ce, sfârșit de puteri, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Proroc Iona, fiul lui Amitai. Către acest Iona a fost cândva cuvântul Domnului care i-a zis: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns la faţa Mea” (Iona 1, 2). Dar Iona, temându-se să nu fie omorât de niniviteni, nu s-a dus, ci s-a ascuns în Tarsis, crezând că poate fugi de la faţa Domnului. Pe drum spre Tarsis s-a stârnit o furtună mare, iar cei ce erau în corabie împreună cu Iona l-au aruncat în mare, iar furtuna s-a potolit. La porunca Domnului, prorocul a fost înghiţit de un peşte mare, stând în burta aceluia trei zile şi trei nopţi. Deci, stând şi rugându-se, şi-a întins palmele sale în chipul crucii şi striga către Domnul în necazul său. Iar Milostivul Dumnezeu l-a certat, dar morţii nu l-a dat, căci a poruncit chitului să-l dea afară şi acela l-a aruncat pe Iona pe uscat. După aceasta, Prorocul Iona a fost din nou trimis de Dumnezeu la niniviteni să le prorocească pieirea. Dar aceia, întorcându-se de la păcatele lor, au fost cruţaţi de Domnul.
