Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova. După
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
Sfântul Apostol Achila, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului, a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În Sfânta Scriptură este amintit în Epistola I către Corinteni, la capitolul al 16-lea, sub numele de Acvila. „Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor” (I Corinteni 16, 19), precum şi în Epistola către Romani, capitolul 16, versetele de la trei la cinci. „Îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile dintre neamuri, şi Biserica din casa lor” (Romani 16, 3-5). Aşadar, Sfântul Apostol Achila era iudeu, din părţile Pontului şi locuia în Italia, împreună cu soţia sa Priscila. Nu au stat multă vreme în Italia, deoarece împăratul Claudiu (41-54) a poruncit ca toţi iudeii să fie alungaţi, şi aşa Achila şi Priscila s-au stabilit în Corint, hrănindu-se din osteneala mâinilor lor, căci erau făcători de corturi. Sfântul Apostol Pavel, venind de la Atena, s-a oprit în Corint şi a fost găzduit de aceştia. Şi a stat acolo, învăţându-i să creadă în Hristos-Domnul, apoi i-a botezat. Lucrând Apostolul în Corint un an şi şase luni, a pornit cu corabia spre Siria, urmat de Achila şi Priscila. Sosind la Efes, i-a lăsat pe cei doi să-i înveţe pe efeseni credinţa în Hristos, iar Sfântul Apostol Pavel s-a dus la Ierusalim. Murind Claudiu, s-au întors la Roma şi Apostolul îi saluta din Corint, în Epistola sa către Romani, ca pe nişte ajutători ai săi, care şi-au pus viaţa în primejdie pentru lucrul lui Hristos. Mai târziu, Achila a fost rânduit episcop la Efes de către Apostolul neamurilor. Tradiţia Bisericii spune că Achila a fost ucis de necredincioşi, aflând odihnă în Împărăţia cerurilor împreună cu ceilalţi Apostoli ai Domnului.