Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit după canonizarea sa Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus în obștea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Iași, unde se afla și un vestit spital. Acolo, tânărul Ioan a învățat ascultarea, smerenia, precum și slujirea lui Dumnezeu și a semenilor aflați în suferință. După un timp, a mers la Mănăstirea „Sfântul Samuil” din Focşani, apoi, plecând la Buzău, s-a călugărit, primind de la marele Episcop Chesarie al Buzăului numele de Iosif. A fost hirotonit Episcop-vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu titulatura Iosif al Mirelor, iar în 1873 fost ales Episcop al Argeșului. Peste doi ani a fost ales Mitropolit al Moldovei, perioadă în care şi-a împlinit cu multă osârdie chemarea și slujirea ­arhierească. Mitropolitul Iosif a încheiat zidirea Catedralei Mitropolitane din Iaşi în anul 1886, ­începută de marele Veniamin; la punerea pietrei de temelie, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască fusese de față pe când era copil la Iași. Păstorind cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de 27 de ani, s-a mutat cu pace la cereștile lăcașuri în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Poporul l-a numit Iosif cel Sfânt și Milostiv. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul sfinților.

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Xenofont. Acesta s-a născut în Constantinopol şi ca mirean a ajuns senator în timpul lui Iustinian cel Mare (527-565). Avea multe averi materiale, dar era şi mai bogat din punct de vedere spiritual. Soţia sa, Maria, îl urma întru toate, căutând să placă lui Dumnezeu. Şi aveau doi fii, Ioan şi Arcadie, pe care i-au crescut în dreapta credinţă şi pe care i-au trimis la Beirut, din Fenicia, pentru a studia la şcoli înalte. Pe drum spre Beirut s-a stârnit o furtună mare care a sfărâmat corabia încât nu se ştia dacă a mai scăpat cineva cu viaţă. Aflând despre aceasta, Xenofont şi soţia sa au plecat să-şi caute fiii pe care îi credeau morţi şi mult s-au minunat aflând după îndelungate căutări că Arcadie şi Ioan erau călugări în Ierusalim. Cei doi feciori intraseră în mănăstire ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că i-a scăpat din valurile puternice. Astfel, fericindu-şi fiii, Xenofont şi Maria s-au făcut şi ei monahi.