Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Evplu arhidiaconul

Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (†1508), s-a născut în Peloponez undeva în prima jumătate a veacului al XV-lea. A primit la botez numele Sfântului Ierarh Nicolae, sub ocrotirea căruia s-a aflat în urcușul spre mântuire al vieții sale. A arătat din copilărie o aplecare deosebită spre studiu, fiind pregătit de profesorii școlii Despotatului din Mistra. Aici a acumulat importante cunoștințe academice, dar și adevăruri fundamentale ale teologiei ortodoxe.

După moartea tatălui său, a ales să urmeze calea monahismului, devenind ucenicul pustnicului Antonie din Epidaur, iar mai târziu ucenicind pe lângă dascălul acestui ascet, ieromonahul athonit Zaharia, care l-a și călugărit cu numele Nifon.

În urma tulburărilor provocate în spațiul bizantin de hotărârile Sinodului unionist de la Ferra­ra-Florența (1438-1439), a plecat alături de părintele său duhovnicesc în Albania, unde a primit hirotonia întru preot. Nu a putut rămâne mult nici în acest loc, fiind nevoit să meargă la Ohrida, unde se stabilește la Mănăstirea Maicii Domnului. După moartea părintelui său duhovnicesc, s-a retras la Muntele Athos, unde, după ce a cercetat mai multe locuri, s-a stabilit la Mănăstirea Dionisiu.

În anul 1483 este ales Mitropolit al Tesalonicului. Aici a trebuit să facă față consecințelor hotărârilor sinodului unionist, pe care le-a combătut. În anul 1484 a participat la sinodul care condamna hotărârile de la Ferrara-Florența. Pentru lumea ortodoxă erau vremuri grele, pentru că spațiul stăpânit vreme de o mie de ani de Bizanț căzuse sub stăpânire turcească și chiar Constantinopolul fusese cucerit de otomani în 1453. În acest context, în anul 1486, Sfântul Nifon a devenit Patriarh al Constantinopolului și implicit conducătorul tuturor creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman.

Întreaga activitate a Sfântului Nifon ca patriarh s-a aflat sub intervențiile permanente ale Porții Otomane, ceea ce a dus la alungarea din scaun și readucerea lui, la intervenția creștinilor ortodocși. În anul 1498, a fost îndepărtat din nou din demnitatea de patriarh și exilat la Adrianopol, unde l-a cunoscut, în anul 1503, pe domnitorul Țării Românești, Radu cel Mare (1495-1508). Acesta l-a determinat să vină în Țara Românească pentru a rândui viața bisericească.

A ajuns la Târgoviște alături de ucenicii săi, Macarie și Ioasaf, care-l vor ajuta în lucrarea lui de organizare a Mitropoliei Țării Româ­nești. A înfiinţat două noi eparhii la Râmnic și Buzău. A propus domnitorului mutarea sediului mitropoliei de la Curtea de Argeș la Târgoviște, unde era Cetatea de scaun, lucru care se va întâmpla în timpul domniei Sfântului Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), ucenic al Sfântului Nifon.

Sfântul Nifon va fi nevoit să plece din Țara Românească pentru că nu a acceptat un compromis moral extrem de grav pe care domnitorul Radu cel Mare i l-a impus. Sinaxarul ne spune că „domnitorul Radu cel Mare a săvârșit o nelegiuire, căsătorind pe o soră a sa cu un boier moldovean, numit Bogdan, care avea în Moldova soție și copii. Sfântul Nifon, neputând încuviința o asemenea căsătorie, a rămas neînduplecat la rugămin­țile voievodului”.

Patriarhul Nifon a ajuns în Macedonia, la Bitolia, iar de acolo în Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped. De aici, în anul 1507, a mers la Mănăstirea Dionisiu, unde s-a nevoit duhovnicește până la moartea sa, survenită la 11 august 1508.

Ajuns voievod al Țării Româ­nești, Sfântul Neagoe Basarab a cerut Mănăstirii Dionisiu să trimită în Țara Românească moaștele Sfântului Nifon. Acest eveniment duhovnicesc s-a petrecut la 7 ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Nifon. În anul 1517, la sfin­țirea Mănăstirii Curtea de Argeș, Patriarhul Teolipt al Constantinopolului l-a trecut în rândul sfinților pe Patriarhul Nifon.