Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel
În zilele lui Diocleţian (284-305) erau un creştin Dorotei şi soţia sa Eusebia, care neavând copii se rugau lui Dumnezeu să le dea rod, făgăduindu-I că îl vor încredinţa Lui pe copilul ce se va naşte. Şi a ascultat Domnul rugăciunea lor şi le-a dăruit o fată pe care au numit-o Chiriachi, pentru că se născuse duminica. Dar când Diocleţian a ridicat prigoană împotriva creştinilor, au fost prinşi părinţii sfintei împreună cu ea. Pe bătrâni i-au dus la Melitene, în Armenia, iar pe Chiriachi au trimis-o în lanţuri la Maximian Galeriu (305-311). Acesta, cercetând-o şi văzând statornicia ei în credinţă, a poruncit să fie bătută până la moarte. Pentru că nu s-a lepădat de Hristos a dat-o în seama dregătorului Ilarion al Bitiniei, dar pe când acela o judeca, un cutremur mare s-a făcut, Ilarion pierzându-şi viaţa sub dărâmături. Apoi alt dregător a dat-o fiarelor sălbatice, dar acelea nu i-au făcut nimic. Văzând acestea, dregătorul a poruncit să i se taie capul. Şi luând-o slujitorii au scos-o afară din cetate ca s-o omoare. Înainte să fie ucisă, sfânta a cerut voie ca să se roage. Apoi, culcându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Ostaşii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul, văzând-o deja moartă s-au mirat
şi au crezut atunci în Hristos.
