Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Au fost rude şi împreună ostaşi cu Sfântul Teodor Tiron şi erau din Amasia Pontului, în Asia Mică. Eutropie şi Cleonic erau fraţi, iar Vasilisc era nepot al Sfântului Teodor. Fiind creştini, au fost prinşi împreună cu Sfântul Teodor şi întemniţaţi pentru o lungă perioadă de timp. Dregătorul Asclepiodot, venind în Amasia, i-a chemat pe cei trei tineri înaintea sa, încercând să-i facă să se lepede de credinţa în Domnul Iisus Hristos. Zadarnice fiind încercările sale, i-a supus la grele chinuri. Şi fiind duşi în templul Artemidei, ca în faţa poporului să aducă jertfă idolului, la rugăciunea lor către Dumnezeu, idolul a căzut la pământ şi s-a sfărâmat. Deci, fiind învinuiţi de vrăjitorie, Eutropie şi Cleonic şi-au primit sfârşitul prin răstignire pe cruce, asemenea Mântuitorului. Vasilisc a fost aruncat în temniţă şi mai târziu, în ziua de 22 mai, i s-a tăiat capul cu sabia, primind astfel cununa muceniciei de la Dumnezeu.





