Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului

În timpul domniei împăratului Aurelian (270-275), persecutor al creştinilor, în Gangra era un creştin, ce făcea parte din sfatul cetăţii, pe nume Teodot. Soţia sa se numea Rufina. Deoarece nu au adus jertfe idolilor păgâni, conform dispoziţiei împăratului, au fost trimişi în Cezareea Capadociei, la dregătorul Faust, şi au fost aruncaţi în temniţă. „Pentru că Rufina era însărcinată și, cunoscând cruzimea chinurilor care îi aşteptau pentru nesupunere, Teodot se ruga cu osârdie Domnului ca mai bine să moară înainte de chinuri decât să se lepede de credinţă din pricina lor. Sfântul a fost auzit de Dumnezeu şi a murit înainte de a fi torturat, iar Rufina, urmând soţului ei, după ce a născut pruncul, a murit şi ea. Aflând de aceasta, o femeie de bun neam din cetate, pe nume Amia, mergând la temniţă, a îngropat trupurile Sfinţilor, iar pe prunc l-a luat la sine şi l-a crescut ca pe fiul ei. Vreme de cinci ani copilul nu a vorbit, iar după aceea, multă vreme a zis numai mamă în limba siriană, de aceea l-a şi numit Mamant. După moartea celei ce i-a fost ca o mamă, Mamant a fost şi el silit să jertfească idolilor, dar nesupunându-se, a fost dat spre chinuri. Din rânduială dumnezeiască, a fost răpit de îngeri şi dus în munte, unde a trăit cu lapte de la ciutele sălbatice, din care împărţea şi săracilor. În cele din urmă, păgânii l-au prins, l-au chinuit şi l-au dat la fiare, dar Sfântul a rămas neatins. Apoi l-au străpuns cu suliţa în pântece şi, sângerând mult, a mers într-o peşteră din afara cetăţii. Acolo, asemenea părinţilor săi, cu bucurie şi-a dat duhul în mâinile Domnului” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).

Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului (†595), a trăit pe vremea împăraţilor Iustin (565-578), Tiberiu (578-582) şi Mauriciu (582-602). El era din Constantinopol şi a lucrat în prelucrarea aurului. Era un om evlavios, iubitor de săraci şi temător de Dumnezeu. Îndemnat de Sfântul Patriarh Eutihie, a intrat în rândul monahilor. După puţin timp, a fost hirotonit diacon, având ca ascultare îngrijirea săracilor. „După 13 ani de arhipăstorire, Sfântul Patriarh Eutihie s-a mutat la Domnul, iar Cuviosul Ioan, împotriva voinţei lui şi după multe insistenţe, supunându-se voii lui Dumnezeu, a primit demnitatea de patriarh al Constantinopolului. Noua misiune în sânul Bisericii nu l-a împiedicat pe Sfântul Ioan să-şi împlinească cu aceeaşi râvnă nevoinţele călugăreşti, postirea şi privegherea în rugăciune, rămânând un tată milostiv pentru sărmani şi un vrednic următor al cuvântului Evangheliei. Pentru toate acestea a primit şi darul facerii de minuni. Dintre minunile sale amintim de vindecarea unui orb din naştere, de oprirea unei furtuni pe mare, de izbăvirea Constantinopolului de năvălirea barbarilor şi de vindecarea mai multor bolnavi şi a femeilor care nu puteau avea copii. Sfântul Ioan Postitorul este şi cel dintâi patriarh de Constantinopol care a primit numele de Patriarh Ecumenic, adică cel dintâi patriarh al Imperiului Bizantin. Vieţuind în nevoinţe şi făcând multe minuni, cuviosul patriarh s-a numărat cu sfinţii, în pace mutându-se la Domnul” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).