Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi
Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont
Sfinţii Trofim şi Savatie erau doi creştini care împlineau cu multă sârguinţă poruncile Domnului. Ei au venit în Antiohia în timpul sărbătorii zeului Apolo, pe când la Roma era împărat Prob (276-282). Văzând ei prăznuirea păgânească cea pieritoare de suflet, n-au voit să intre şi să se veselească împreună cu închinătorii la idoli, ci au zis: „suntem creştini şi nu se cade nouă a veni la ospeţe păgâneşti”. Auzind dregătorul Eliodor, îndată a poruncit să fie întemniţaţi şi despărţiţi unul de altul. Mai întâi a fost judecat Sfântul Trofim şi văzând atâta tărie de credinţă la un tânăr, dregătorul a poruncit să fie chinuit. A urmat Sfântul Savatie, care, fiind prins, a mărturisit cu mult curaj credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Pentru aceasta a fost strujit cu unghii de fier atât de rău, încât atunci când îl duceau să-l întemniţeze şi-a dat duhul în mâinile Domnului. Rămas singur, Sfântul Trofim a fost trimis să îndure mucenicia în câmpul Sinadelor, din Frigia, la sărbătoarea păgână a Dioscurilor. Aici, a întâlnit pe un tânăr creştin, din sfatul cetăţii, Dorimedont, care pe ascuns cerceta în închisoare pe creştinii răniţi. Dar aflându-se acestea, a fost supus şi el la chinuri. Rămânând nevătămat, a fost aruncat împreună cu Trofim la fiarele sălbatice, care s-au îmblânzit imediat. În cele din urmă, socotiţi a fi vrăjitori, păgânii le-au tăiat capetele cu sabia.