Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila

Sfântul Proroc Ioil (sec. IX î.Hr.) a trăit cu opt veacuri înainte de Hristos. El a fost fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben. Numele Ioil înseamnă dragostea lui Dumnezeu. El a prorocit după ce evreii au fost eliberaţi din robia babiloniană. De la Sfântul Proroc Ioil avem o carte în patru capitole, cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. „Două prorociri arată noutatea între profeţi a Prorocului Ioil. Întâi, prorocia despre Ziua Domnului, adică despre Ziua Judecăţii din urmă a tuturor popoarelor. Dumnezeu este drept şi, de aceea, fără pocăinţă nu se poate mântui nimeni. Poporul lui Dumnezeu se va mântui prin post şi rugăciune, căci ele fac milostiv pe Dumnezeu. Ca simbol al judecăţii din urmă, Ioil descrie urgia unei năvăliri de lăcuste şi cheamă poporul să se întoarcă la Dumnezeu. Cât despre judecată, ea va avea loc la Ierusalim, în Valea lui Iosafat sau Valea Judecăţii. A doua noutate a prorociei sale este făgăduinţa mântuirii, prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de Ziua Judecăţii: «Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi turna din Duhul meu peste tot trupul şi fiii şi fiicele voastre vor proroci şi cei mai tineri ai voştri vedenii vor vedea şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile mele şi peste slujnicele mele voi turna, în acele zile, din Duhul şi vor proroci. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui» (Ioil 3, 1-5). Această cuvântare a fost citată în cuvântarea sa de la Pogorârea Duhului Sfânt, de Apostolul Petru, care arăta că, odată cu naşterea Bisericii, Dumnezeu pune început revărsării Duhului Sfânt peste toată lumea. Astfel, prorocind până la adânci bătrâneţi, Sfântul Proroc Ioil s-a mutat la Domnul cu pace şi a fost îngropat în pământul său” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie).

Sfântul Cuvios Ioan de la Rila (†946) s-a născut în anul 876 în localitatea bulgară Skrino din apropierea Sofiei. După ce i-au murit părinţii a împărţit puţinele bunuri moştenite la săraci şi a devenit păstor de vite. La vârsta de 25 de ani s-a călugărit în Mănăstirea „Sfântul Dimitrie” de la Muntele Ruen (Bulgaria). După o vreme a devenit pustnic. La început s-a nevoit pe un deal înalt şi sterp, dar tâlharii au venit noaptea, l-au bătut şi l-au alungat de acolo. A găsit o peşteră unde a locuit. După ce s-a nevoit 12 ani în această peşteră a mers în Munţii Rilei, „unde şi-a găsit sălaş în scorbura unui copac”. El „postea şi se ruga mult, plângând neîncetat”. Prin pronia divină a fost cunoscut ca sihastru cu viaţă sfântă de ciobanii ce-şi păşteau oile prin acele locuri unde se nevoia Cuviosul. Ei au început să aducă la Sfântul Ioan „pe bolnavi şi pe cei tulburaţi de duhuri necurate, pe care el îi vindeca prin rugăciune”. Pentru a nu cădea pradă slavei deşarte, Sfântul Ioan şi-a mutat locul de nevoinţă pustnicească „pe un pisc înalt şi stâncos, unde a locuit timp de şapte ani sub cerul liber, asemenea Sfinţilor stâlp­nici”. Vestea despre el a ajuns şi la ţarul bulgar Petru I (927-969), care a mers în Munţii Rilei pentru a se întâlni cu Sfântul Ioan. „Acesta i-a scris o scurtă epistolă, refuzând o astfel de întâlnire, din smerenie. Cei doi s-au văzut de la distanţă, plecându-se unul altuia, iar ţarul bulgar i-a trimis daruri, din care Sfântul a păstrat puţin, trimiţând restul înapoi, pentru că se ferea de ispita iubirii de argint. Mai târziu, Cuviosul Ioan a primit sub călăuzirea lui călugări, care au construit o mănăstire cu o biserică lângă peştera Sfântului. Cu cinci ani înainte de a-şi da sfârşitul, a scris cu mâna sa: Testamentul către ucenici, în care marele pustnic de la Rila se dovedeşte un bun scriitor, un mare cunoscător al Sfintei Scripturi şi al învăţăturii Sfinţilor Părinţi, precum şi un ales povăţuitor duhovnicesc al monahilor. El a trecut la Domnul în ziua de 18 august, anul 946, la vârsta de 70 de ani” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie).