Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin diaconul (Sâmbăta lui Lazăr – Pomenirea morţilor)
Sfântul Ipatie, Episcopul Gangrei din Paflagonia, a fost unul din cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, osândind rătăcirea lui Arie şi întărind credinţa cea adevărată în Sfânta Treime. Sfântul Ipatie a trăit până pe vremea lui Constanţiu, fiul împăratului Constantin cel Mare. Înarmat din tinereţe cu înţelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se îndeletnicea cu faptele bune plăcute lui Dumnezeu şi propovăduia neîncetat cuvântul Evangheliei lui Hristos, făcându-se vestit prin minunile pe care le săvârşea Dumnezeu prin el, ca unul ce era plin de Duhul Sfânt. Pentru aceasta însuşi împăratul Constanţiu îl cinstea şi-l preţuia, ca unul ce avusese mult folos de la el. Odată, pe când se întorcea fericitul Ipatie de la Constantinopol la cetatea sa, Gangra, o ceată de eretici novaţieni l-au prins şi i-au străpuns trupul cu suliţe, umplându-l de răni, apoi l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor şi fiarelor sălbatice. Pe când se chinuia, Cuviosul Ipatie se ruga lui Dumnezeu, ca oarecând Sfântul Arhidiacon Ştefan, spre iertarea ucigaşilor lui. Însă o femeie care ţinea de eresul lui Arie, luând o piatră ascuţită, i-a zdrobit capul, lăsându-l mort. Creştinii din Gangra aflând aceste au venit şi i-au ridicat trupul, apoi l-au îngropat cu mare cinste. La scurt timp, cu harul lui Hristos, minuni şi tămăduiri multe s-au arătat oamenilor care veneau cu credinţă la mormântul Sfântului Mucenic Ipatie.
