Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Cuvios Mucenici Anastasie Persul
Sfântul Apostol Timotei era din cetatea Listra, din Licaonia (Asia Mică), tatăl său fiind grec şi mama evreică. A fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Pomenind de acest ucenic al său, Pavel scrie că Timotei cunoştea Sfintele Scripturi încă din pruncie şi că se bucura de un nume bun între creştinii din ţara sa. Tânărul Timotei l-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel în Efes, în Corint, în Macedonia, în Atena, Roma, Ierusalim, Spania şi în multe alte locuri. A fost închis pentru Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisind credinţa creştină înaintea unui număr mare de martori. A fost hirotonit Episcop în Efes de Apostolul Neamurilor, la întoarcerea acestuia de la Roma, în anul 64. Rămânând în Efes, i s-a încredinţat şi grija bisericilor din Asia. Lui i-a scris Sfântul Pavel două epistole: una din Macedonia şi alta din Roma, unde Apostolul Pavel era închis a doua oară. Din ele se vede cât de iubit şi de călăuzit era Timotei de marele său dascăl. „Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii. Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie, după puterea de la Dumnezeu” (2 Timotei 1, 6-8). În cea de-a doua epistolă, Sfântul Apostol Pavel, presimţind că i se apropie sfârşitul, îi mărturiseşte lui Timotei dorinţa de a-l revedea la Roma, înainte de a muri. Sfântul Apostol Timotei s-a mutat la Domnul fiind ucis cu pietre şi cu toiege la sărbătoarea barbară din Efes, numită „Catagrion”, în anul 97, în zilele împăratului Nerva (96-98). Sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol şi aşezate în Biserica Sfinţilor Apostoli în anul 356.
