Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova. După
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ştefan, făcătorul de minuni
Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), prigonitorul sfintelor icoane. S-a călugărit de tânăr şi s-a învrednicit a fi egumen la Mănăstirea Pelechitului, lângă Helespont, în Asia Mică. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni şi, ca unul ce a suferit chinuri grele de la prigonitori, a primit şi cununa muceniciei. Împăratul Leon pornind prigoană împotriva celor care se închinau la sfintele icoane, urmăritorii au ajuns şi la Mănăstirea Pelechitului, în Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Deci prinzându-l pe Sfântul Ilarion l-au dus în temniţă şi, după ce a îndurat multe chinuri, acesta şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.