„Când Domnul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui, pregătea venirea Sa în lume, care avea să se facă prin zămislirea de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria, a socotit să ve
Sfântul Mare Mucenic Artemie; Sfânta Cuvioasă Matrona
Sfântul Artemie era dregător împărătesc în Alexandria pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiind voievod viteaz în războaie şi întărit în credinţa în Hristos. În timpul domniei împăratului Iulian Apostatul (361-363), care s-a lepădat de credinţa creştină, s-a pornit prigoană împotriva creştinilor. În timpul unui război împotriva perşilor, Artemie a fost chemat la Antiohia cu oastea lui. Acolo a văzut creştinii chinuiţi de prigonitori şi i-a cerut socoteală împăratului Iulian. Pentru această îndrăzneală, dar şi pentru pârele păgânilor din Egipt, Artemie a fost legat şi torturat, pentru credinţa lui creştină. După multe chinuri, împăratul a poruncit ca lui Artemie să i se taie capul şi astfel a luat acesta cununa muceniciei. Moaştele Sfântului Artemie au fost cinstite de creştini, devenind izvor de tămăduiri şi de minuni.



.jpg)


