Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Mucenic Agatonic şi cei împreună cu el
Astăzi pomenim pe Sfinţii Mucenici Agatonic, Zotic, Zenon, Teoprepie, Achindin, Severian şi cei împreună cu ei care au pătimit în vremea împăratului Maximian (286-305) şi a dregătorului Evtolmie, trimis la Nicomidia să prindă creştinii. Creştinii găsiţi în Nicomidia au fost deosebit de mulţi, iar printre ei era şi Agatonic, care îi convertea pe mulţi la credinţa în Hristos. Printre creştini era şi cârmuitorul Nicomidiei, care îl avea duhovnic pe Agatonic. Dregătorul Evtolmie a poruncit să fie prinşi toţi cei dovediţi creştini, în frunte cu cârmuitorul cetăţii. La fel a făcut şi în cetatea Carpin, unde l-au prins pe Zotic şi pe ucenicii acestuia. După ce a poruncit să fie ucişi ucenicii, pe Zotic l-a luat cu sine în Nicomidia, unde l-a legat alături de Agatonic şi de cei dimpreună cu el închişi. Apoi i-au legat pe toţi şi i-au silit să meargă pe jos spre Tracia, unde aveau să fie judecaţi de împărat. Fiind slăbiţi creştinii de chinurile îndurate, mulţi au murit pe drum, iar în Silivria, unde era împăratul, au poruncit să li se taie capetele celor rămaşi în viaţă, primind astfel ei cununa muceniciei.
