Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Sfântul Mucenic Agatonic şi cei împreună cu el
Astăzi pomenim pe Sfinţii Mucenici Agatonic, Zotic, Zenon, Teoprepie, Achindin, Severian şi cei împreună cu ei care au pătimit în vremea împăratului Maximian (286-305) şi a dregătorului Evtolmie, trimis la Nicomidia să prindă creştinii. Creştinii găsiţi în Nicomidia au fost deosebit de mulţi, iar printre ei era şi Agatonic, care îi convertea pe mulţi la credinţa în Hristos. Printre creştini era şi cârmuitorul Nicomidiei, care îl avea duhovnic pe Agatonic. Dregătorul Evtolmie a poruncit să fie prinşi toţi cei dovediţi creştini, în frunte cu cârmuitorul cetăţii. La fel a făcut şi în cetatea Carpin, unde l-au prins pe Zotic şi pe ucenicii acestuia. După ce a poruncit să fie ucişi ucenicii, pe Zotic l-a luat cu sine în Nicomidia, unde l-a legat alături de Agatonic şi de cei dimpreună cu el închişi. Apoi i-au legat pe toţi şi i-au silit să meargă pe jos spre Tracia, unde aveau să fie judecaţi de împărat. Fiind slăbiţi creştinii de chinurile îndurate, mulţi au murit pe drum, iar în Silivria, unde era împăratul, au poruncit să li se taie capetele celor rămaşi în viaţă, primind astfel ei cununa muceniciei.