Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi
Sfântul Mucenic Iachint; Sfântul Ierarh Anatolie, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul Mucenic Iachint (†108) era din Cezareea Capadociei şi a trăit în vremea împăratului Traian (98-117). Pe când avea vârsta de 20 de ani, slujea la paza camerelor împărăteşti. În taină era creştin şi Îl preamărea pe Dumnezeu, păzind poruncile Sale. Împăratul Traian însă era păgân şi pe când era o sărbătoare a păgânilor, Iachint a fost pârât că este creştin. Deci, mâniindu-se, împăratul a poruncit ca Sfântul Iachint să fie adus înaintea lui. Silit fiind să mănânce din cărnurile jertfite idolilor, tânărul creştin a refuzat, mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul. Pentru aceasta a fost cumplit bătut, apoi a fost întemniţat. I se aducea să mănânce numai carne de jertfă şi nimic altceva. Viteazul nevoitor al lui Hristos nu a voit să guste din ele şi după 40 de zile, slăbit fiind cu totul de foame, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.