Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Mucenic Trifon; Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas
Sfântul Trifon era din ţinutul Frigiei şi a trăit pe vremea împăraţilor romani Gordian al III-lea (238-244), Filip Arabul (244-248) şi Deciu (249-251). De mic a fost crescut în credinţa creştină, iar pentru curăţia şi smerenia lui a primit de la Dumnezeu darul vindecării bolilor şi al izgonirii duhurilor necurate. A vindecat pe fiica împăratului Gordian, fapt pentru care mulţi au crezut atunci în Hristos. În timpul împăratului Deciu, a fost prins şi judecat pentru că era creştin. A fost chinuit îndelung şi condamnat la tăierea capului, dar a murit înainte de a se împlini aceasta, în ziua de 1 februarie 250. În această zi pomenim şi pe Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas, care erau din Cartagina şi au trăit pe vremea împăratului roman Sever. Ele au fost prinse din porunca dregătorului, nefiind încă botezate, şi au mărturisit că sunt creştine. Deşi Felicitas era însărcinată, iar Perpetua avea un prunc mic, ambele au fost condamnate la moarte prin tăierea capului.





