Sfântul Apostol Simeon (†106) este „socotit frate al Domnului nostru Iisus Hristos”, după cum menţionează Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul VIII, pe luna aprilie. Sfântul Simeon era
Sfântul Proroc Elisei; Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului
Prorocul Elisei a fost de neam evreu, fiind fiul lui Şafat, din cetatea Abel Mehola, dinspre Iordan, şi a trăit cu opt sute de ani înainte de naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. A primit darul prorocirii şi a fost ucenicul marelui profet Ilie Tesviteanul. Viaţa sa se află descrisă în Vechiul Testament, în Cartea a patra a Regilor (cap. 2-13). Copilăria şi tinereţea şi le-a petrecut alături de părinţi, ajutând la lucrarea câmpului. Ca proroc, a mustrat pe cei nedrepţi, a certat pe asupritori, a îndreptat şi a vindecat mari suferinţe omeneşti. A îndulcit apele cele amare din Ierihon, a înviat morţi, a curăţat de lepră pe Neeman Sirianul, iar după ce a murit, numai atingerea de moaştele lui a înviat pe un mort necunoscut (cf. 4 Regi 13, 21). Prorocul Elisei a întors inimile oamenilor din neamul său la credinţa strămoşilor, a lui Avraam, Isaac şi Iacov. Astăzi pomenim și pe Sfântul Metodie care a fost Patriarhul Constantinopolului în timpul împărătesei Teodora (842-855), atunci când s-a statornicit credinţa în icoane şi s-a proclamat, la anul 843, Duminica Triumfului Ortodoxiei împotriva ereziilor, stabilită în prima duminică din Postul Mare.



.jpg)


