Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia
După ce împăratul Maximian (304-311) i-a biruit pe etiopieni, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea, pretutindeni a trimis scrisori, ca toţi locuitorii imperiului să vină în Nicomidia şi să se închine zeilor acolo. Astfel, în cetatea Nicomidiei s-au adunat nenumăraţi oameni, iar printre cei aduşi cu forţa de soldaţi se aflau şi numeroşi creştini, care aflând că în biserica cetăţii, Sfântul Antim, Episcopul Nicomidiei, săvârşea Sfânta Liturghie, cu prilejul Naşterii Domnului, au mers în număr mare la biserică să se roage. Maximian, aflând aceasta, a poruncit ca în jurul bisericii să fie puse lemne uscate şi să-i ardă pe creştini de vii. Atunci, Sfântul Antim s-a grăbit să-i boteze pe catehumeni şi i-a împărtăşit pe toţi credincioşii cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine. Şi aşa, aprinzându-se lemnele, toţi creştinii dinăuntru au ars ca nişte făclii vii. Iar pe uliţele cetăţii, ostaşii tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos. Şi au pierit atunci 20.000 de Mucenici. Prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. El a adus, prin Botez, pe mulţi la Hristos, şi după ce a fost chinuit mult s-a mutat la Hristos şi a dobândit Împărăţia cerurilor.