Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul (sec. I) a trăit în timp ce la Roma domnea împăratul Tiberiu (14-37). Longhin era din Capadocia (Asia Mică). El era sutaş (comandant peste 100 de ostaşi) în armata romană,
Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
În cetatea Nicopole din Armenia, pe timpul împăratului Liciniu (308-321), creştinii erau prinşi şi omorâţi. Credinţa în Hristos-Domnul luminase în acel oraş şi cugetele căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil şi Antonie. Aceştia, fără vreo teamă, îşi arătau credinţa lor în Mântuitorul Iisus Hristos, iar pentru aceasta au îndurat chinuri pe care numai o minte rătăcită le putea născoci, iar împreună cu ei au pătimit alţi 41 de creştini. Astfel au primit neveştejitele cununi mucenicii lui Hristos, sfârşindu-şi prin foc viaţa lor pământească.



.jpg)


