Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, în anul 183, din părinţi păgâni, Filip şi Claudia, de neam ales. La porunca împăratului Comod (180-192) tatăl Sfintei a primit înalta dregătorie de
Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia (Începutul Postului Sfintelor Paşti. Zi aliturgică. Canonul cel Mare)
Sfântul Arhip a fost unul dintre bărbaţii apostolici care îl ajutau pe Sfântul Apostol Pavel la lucrul Evangheliei. A fost episcop, după Sfântul Epafras, în cetatea Colose din Frigia, pe vremea când Apostolul Neamurilor era închis la Roma. Este numit de către Sfântul Pavel tovarăş de lucru, în Epistola sa către Filimon. Sfântul Filimon, tot bărbat apostolic, era din Colose, iar biserica din această cetate era chiar în casa lui. Sfânta Apfia era soţia Sfântului Filimon şi în casa lor se adunau creştinii la Sfânta Liturghie. Sfântul Pavel, fiind eliberat, l-a hirotonit episcop pe Filimon, iar acesta mergea prin cetăţile Frigiei şi prin alte locuri, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Venind vremea când în Colose era serbată zeiţa Artemida, toţi cetăţenii au fost chemaţi să se închine acesteia. Creştinii însă s-au adunat în casa lui Filimon, înălţând rugăciuni lui Dumnezeu. Aflând păgânii unde sunt creştinii, au dat năvală în casă şi i-au omorât, iar pe Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia i-au dus în faţa lui Androclis, mai-marele cetăţii. Acesta a poruncit ca toţi cei trei să fie ucişi cu pietre. Şi aşa, apostolica treime a Sfinţilor Mucenici au primit cununa muceniciei.