Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu s-a născut în binecuvântatul Ţinut al Neamţului, în comuna Farcașa, în anul 1914. A intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Neamț. A fost trimis la București pentru st
Sfinţii Cuvioşi Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ştefan, făcătorul de minuni
Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), prigonitorul sfintelor icoane. S-a călugărit de tânăr şi s-a învrednicit a fi egumen la Mănăstirea Pelechitului, lângă Helespont, în Asia Mică. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni şi, ca unul ce a suferit chinuri grele de la prigonitori, a primit şi cununa muceniciei. Împăratul Leon pornind prigoană împotriva celor care se închinau la sfintele icoane, urmăritorii au ajuns şi la Mănăstirea Pelechitului, în Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Prinzându-l pe Sfântul Ilarion l-au dus în temniţă şi, după ce a îndurat multe chinuri, acesta şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.





