Sfântul Isaachie era din părţile de răsărit ale împărăţiei romanem din Asia Mică şi a trăit pe vremea împăratului Valens (364‑378). Din slăbiciunea minţii, acest împărat, Valens, a căzut din adevăr în mrejele rătăcirii lui Arie şi a prigonit Biserica lui Hristos, închizând sfintele locaşuri, pe unele prefăcându‑le în grajduri de cai, iar pe altele dărâmându‑le până la temelii. Sfântul Isaachie, auzind de jalea creştinilor şi de năvălirea goţilor, a lăsat pustia şi s‑a dus la Constantinopol, nădăjduind să poată intra la împărat să‑l roage să deschidă sfintele locaşuri de închinare. Nefiind lăsat să intre, sfântul l‑a aşteptat pe Valens la porţile cetăţii, iar când acesta a ieşit cu oştirea la război, împotriva goţilor, sfântul i‑a spus că dacă nu va redeschide bisericile închise, va pieri în luptă. Împăratul mâniindu‑se de îndrăzneala lui a poruncit să fie bătut şi aruncat într‑o mlaştină, dar Sfântul Isaachie scăpând de acolo, iarăşi a ieşit înaintea împaratului şi i‑a spus că dacă nu va redeschide bisericile creştinilor, va pieri în luptă prin foc. Atunci, împăratul poruncind să fie legat, l‑a dat în seama a doi sfetnici ai săi, Victor şi Saturnin, până se va întoarce din război. Iar cuviosul Isachie i‑a zis lui Valens: „Poate ai să te întorci, dar mie mi‑a spus Dumnezeu că vei fi înfrânt, vei fugi şi vei fi prins, iar sfârşitul tău va fi prin foc”. Şi aşa a fost, Valens a murit ars într‑o şură de paie, iar Sfântul Isaachie, trăind în sfinţenie încă mulţi ani la Constantinopol, s‑a mutat în pace la Domnul.
