Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, în anul 183, din părinţi păgâni, Filip şi Claudia, de neam ales. La porunca împăratului Comod (180-192) tatăl Sfintei a primit înalta dregătorie de
Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan
Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese cu darul lui Dumnezeu, după multă învăţătură, doctor iscusit, încât tămăduia bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Stârnindu-se prigoană împotriva creştinilor, Sfântul Chir a plecat din Egipt în Arabia, intrând în viaţa pustnicească. În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan, care lăsând toate, chiar şi dregătoria sa, voia să devină creştin. Acesta, auzind de minunile lui Chir, l-a căutat şi găsindu-l a devenit ucenicul său. Astfel, împreună cutreierau cetăţile şi satele, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Atunci, o femeie creştină, Atanasia, a fost prinsă de păgâni, împreună cu cele trei fiice ale sale, Teodota, Teoctista şi Eudoxia. Deci, Chir şi Ioan, temându-se ca nu cumva cele patru femei creştine să se lepede de Hristos, au mers la ele în temniţă şi le îmbărbătau. Aflând dregătorul cetăţii că cei doi Îl mărturisesc pe faţă pe Hristos, i-au supus la multe şi cumplite chinuri, apoi a poruncit să li se taie capetele.