În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
Dicţionar teologic
- năstrapă - În Vechiul Testament era vasul cu „mană”, acea hrană cerească trimisă de Dumnezeu pentru hrănirea poporului ales în pustie. Năstrapa cu „mană” se păstra în Cortul Mărturiei, în Sfânta Sfintelor, închisă în Chivotul Legii, alături de Tablele Legii şi toiagul lui Aaron, aşa cum ne spune Sf. Apostol Pavel: „Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeşnicul (cel mare cu şapte braţe) şi masa şi pâinile punerii înainte; partea aceasta se numeşte Sfânta. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor, având altarul tămâierii şi chivotul Aşezământului (al Legii celei vechi) ferecat peste tot cu aur (vezi şi Chivotul Legii ), în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise (se referă la una dintre minunile pe care le făcuse Aaron cu toiagul său - Numeri 17,6-10) şi tablele Legii (Evrei 9, 2-5; comp. cu Ieşire 40, 2-5). (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 455.)





