În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
Dicţionar teologic
- Bisericile necalcedoniene sau „Vechi Orientale” - se numesc Bisericile care s-au exclus voluntar din sânul Bisericii Ortodoxe la Sinodul al IV-lea Ecumenic, ţinut la Calcedon (localitate de pe malul estic al Bosforului), în anul 451 A.D. Aceste Biserici sunt: Biserica Armeană, Biserica Coptă din Egipt (din care a luat mai târziu naştere Biserica Etiopiană), Biserica Siro-Iacobită (Siriană) din care s-a născut Biserica Siriană din Malabar din India. Cauza pentru care Sinodul din Calcedon a excomunicat aceste Biserici din sânul Ortodoxiei răsăritene a fost abaterea acestora de la doctrina hristologică ortodoxă şi anume: unele susţineau erezia lui Nestorie, care nega natura divină a lui Hristos (erezie ce fusese condamnată încă de la Sinodul Ecumenic din Efes, 431), altele susţineau doctrina „monofizită” a lui Eutihie, care nega natura umană a lui Hristos. În prezent, unele Biserici necalcedoniene au condamnat doctrina monofizită a lui Eutihie, păstrând doar exprimarea hristologică a Sf. Chiril al Alexandriei („o fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul”). (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)





