Drepţii care prin credinţă l-au văzut pe Hristos

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Biserica Ortodoxă face pomenirea strămoşilor după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos. Sinaxarul din Minei al acestei sărbători spune că aceasta este "o datină de la sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi să facem pomenire tuturor celor din veac, ce au plăcut lui Dumnezeu, drepţilor Părinţi, de la Adam până la dreptul Iosif, după neamuri. Asemenea şi a proorocilor celor care au propovăduit întruparea Domnului nostru Iisus Hristos".

Naşterea Domnului este evenimentul unic care a făcut trecerea de la legea veche, de la vremurile Vechiului Testament la legământul nou al harului, la lumina Bisericii lui Dumnezeu. Acei oameni, părinţi ai poporului lui Dumnezeu, luminaţi de harul Sfântului Duh, drepţi, prooroci, patriarhi, care au anticipat prin viaţa lor pe Domnul Hristos, au fost pomeniţi cu evlavie pentru că ei întruchipează credinţa şi aşteptarea lumii în venirea Mântuitorului. Sfântul Matei îşi începe Evanghelia sa cu genealogia Mântuitorului, pe care o numeşte "Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam". Evanghelistul redă lista cu toţi strămoşii după trup ai Domnului, începând cu patriarhul Avraam şi sfârşind cu dreptul Iosif. Drepţii din vremea anterioară venirii Domnului au trăit cu sentimentul distanţei dintre Dumnezeu şi om, dar şi-au asumat şi o misiune profetică în rândul poporului evreu, de a vesti chipul viitor al Mântuitorului. Genealogia Domnului arată că destinul poporului evreu este legat de întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, care Şi-a asumat firea umană din matca acestuia. Pentru unii responsabilitate mesianică a fost o mare bucurie şi o chemare. Pentru alţii, taina întrupării a fost prilej de smintire şi misiunea lor a devenit osândă pentru că nu l-au primit pe Domnul.

Drepţii Vechiului Testament au fost martorii Adevărului

Drepţii Vechiului Testament au fost în mijlocul oamenilor martorii adevăratului Dumnezeu şi au devenit rădăcina spirituală pe care s-au altoit toţi cei care au crezut şi cred. Taina strămoşilor după trup ai Domnului nu poate fi înţeleasă decât în cheia credinţei şi a profeţiei. Mântuitorul Însuşi a spus: "Să nu credeţi că am venit să stric legea sau proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc", iar atunci când s-a retras în pustie, a mustrat pe ispititorul care venise să-L încerce cu cuvinte din Vechiul Testament. Evanghelistul Matei, atunci când relatează Naşterea Domnului, face referire la cinci profeţii vechi-testamentare pe care le introduce prin cuvintele: "Aceste toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice..." În predica de pe munte Mântuitorul foloseşte expresia: "Aţi auzit că s-a zis celor de demult... iar eu vă zic vouă". Prima predică a Apostolului Petru de la Cincizecime începe cu rememorarea cuvintelor profetului Ioil. Vechiul Testament este un lung şir de făgăduinţe făcute de Dumnezeu, iar prin drepţii care au trăit atunci noi toţi suntem părtaşi unei istorii sfinte. Sfântul Apostol Pavel elogiază chipul celor care au crezut: "Avraam prin credinţă a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; căci aştepta cetatea cu temelii puternice al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu". Cetatea despre care vorbeşte Apostolul neamurilor este Biserica lui Dumnezeu, căci şi drepţii au aşteptat-o şi se bucură împreună cu noi de venirea ei. Sfântul Pavel completează: "Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea".

Suntem părtaşi făgăduinţei lui Dumnezeu împreună cu drepţii şi profeţii

Apostolul arată că aceştia ar fi trebuit să se bucure de făgăduinţele lui Dumnezeu, să vadă împlinit chipul legii celei vechi şi să vadă pe Mesia, dar pentru noi cei din urmă Dumnezeu a rânduit ca venirea Fiului lui Dumnezeu să se facă în vremurile când drepţii Vechiului Testament erau de mult adormiţi, ca să fim părtaşi desăvârşirii şi harului împreună cu ei. Mântuitorul va ferici pe cei care ascultă cuvintele Lui: "Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit". Sfântul Ioan Gură de Aur spune referitor la aceste cuvinte: "Au dorit să vadă, le spune Domnul, venirea Mea pe pământ, minunile acestea, glasul Meu şi învăţătura Mea! În aceste cuvinte Domnul nu pune pe apostolii săi mai presus numai de neamul acesta al iudeilor, ci chiar mai presus de profeţi, de iudeii care au săvârşit numai fapte bune; le spune că sunt mai fericiţi decât profeţii. Pentru că apostolii văd nu numai cele ce iudeii n-au văzut, ci chiar pe acelea pe care profeţii au dorit să le vadă; aceia le-au văzut numai prin credinţă, aceştia însă, cu ochii trupului mult mai limpede. Aţi văzut din nou că Hristos uneşte Vechiul Testament cu Noul Testament, arătând că profeţii nu numai că ştiau cele ce aveau să se petreacă în Noul Testament, ci şi că le doreau cu înfocare". Dar să nu credem că noi suntem mai presu de profeţi şi drepţii Vechiului Testament pentru că avem Biserică şi taine şi Evanghelie şi sărbători pentru că tot Sfântul Ioan Gură de Aur elogiază credinţa lui Avraam arătând că nimeni nu s-a asemănat cu el nici în vechime, nici în vremurile Bisericii. "Aţi văzut cărunteţe viguroasă şi bătrâneţe înfloritoare? Aţi văzut atlet viteaz luptând împotriva firii şi a inimii? Aţi văzut bărbat la adânci bătrâneţi mai tare ca diamantul? I-a slăbit tăria trupului, dar i s-a întărit puterea credinţei. Aşa sunt faptele Bisericii. Slăbiciunea trupului nu vatămă cu nimic tăria credinţei. Podoabă a Bisericii este cărunteţea gârbovă unită cu credinţa întraripată. În Biserică, când îmbătrânesc cei care trăiesc în virtute, atunci sunt mai de folos. Nu se caută tăria trupului, ci tăria credinţei. Aşa era şi Avraam.

Slab la trup, dar tare în credinţă. Era bătrân, dar la adânci bătrâneţi lupta firea, ridicând mari trofee de biruinţă. Era bătrân, dar mai tare ca fierul, mai puternic ca diamantul. Era cu părul alb, dar părul alb nu i-a fost piedică. De aceea şi Dumnezeu ştiindu-i tăria, i se arată şi-i spune: "Ieşi din pământul tău, din rudenia ta şi din casa părintelui tău…". A ascultat Avraam de cuvânt, deşi era acum bătrân şi slab la trup. Nu i-a spus "Unde să plec eu, când sunt cu părul alb? Pentru o clipă s-a întristat, dar a plecat. Ca iubitor de locul naşterii sale, era neliniştit la gândul plecării, dar ca un iubitor de Dumnezeu s-a plecat şi a ascultat. Nu era neîncrezător, nici neliniştit. Avea temei vrednic în credinţa glasului Celui care l-a chemat. Când firea nu mai putea, atunci harul dăruia. A primit răsplată mare pentru ascultarea sa, iar răsplata fără să o ştie de mai înainte, că dacă ar fi ştiut-o, fapta sa nu ar fi avut nici un merit", spune Părintele Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur.