Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Sfântul Ilie - profetul de foc

Sfântul Ilie - profetul de foc

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Theologica
Un articol de: Pr. Dr. Adrian Niţă - 24 Iul, 2022

Sfântul Ilie - corifeul prorocilor, cel cu nume mare (Elyahu - „Domnul este Dumnezeul meu”) - este profetul Vechiului Testament care nu şi-a încheiat misiunea pe acest pământ. Apare cu nouă secole înainte de Hristos, într-o perioadă de răscruce, în care regele şi poporul său pierd drumul spiritualităţii monoteiste.

Dacă privim parcursul istoric al poporului evreu, observăm cât de mult a dorit Dumnezeu un neam curat, ferit de alunecări spre dumnezei străini, „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău... Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Ieşire 20, 2, 3). Această fidelitate între Mire şi mireasă - Dumnezeu şi poporul Său - avea ca obiectiv pregătirea neamului din care urma să Se nască Mesia. Orice trădare a acestui mariaj divin a atras după sine consecinţe nefaste pentru poporul ales.

Credința prorocului și idolatria preoților mincinoși

Rugăciunea Prorocului Ilie, care se arată necruțător împotriva idolatriei și luptător pentru apărarea credinţei în Dumnezeul Cel adevărat, este plină de credinţă şi fără frică. Îndrăzneala cu care-l ameninţă pe regele Ahab - căzut în idolatrie - îţi taie respiraţia: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, ­decât numai când voi zice eu” (3 Regi 17, 1).

Aleksander Lopuhin spune într-un comentariu al său că apariţia profetului era înfricoşătoare. Nu-l puteai privi în ochi, iar simpla lui prezenţă era mustrătoare pentru călcătorii Legii. Un astfel de om, care trăiește pentru a împlini voia Domnului, evident, are o rugăciune ce străbate cerurile şi este ascultată. Rugăciunea Sfântului Ilie nu cunoaşte barierele neputinţei sau ale îndoielii, că ceea ce ceri nu primeşti; negreşit, cererea lui se împlineşte. Exemplul femeii văduve din Sarepta Sidonului, căreia îi înviază copilul, este grăitor: „Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el! Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat” (3 Regi 17, 21-22). Nu facem comentarii asupra unicităţii învierii unui mort în Vechiul Testament (de altfel, singurele persoane care au înviat morţi până la venirea lui Hristos sunt Sfântul Ilie şi ucenicul său, Sfântul Elisei), ci observăm rugăciunea făcută cu simplitate şi credinţă puternică, neîndoielnică.

Rugăciunea sacerdotală 

Aş remarca şi dimensiunea sacerdotală a rugăciunii Profetului Ilie la prefacerea jertfei de pe Muntele Carmel: „Iar la vremea jertfei de seară, s-a apropiat Ilie prorocul şi a strigat la cer şi a zis: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc; ca să cunoască acum poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău... că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine! Şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot...” (3 Regi 18, 36-38). Părinţii Bisericii care tratează această problemă sunt de părere că Sfântul Ilie își manifestă puterea sacerdotală, el însuşi fiind preot, descendent al preoţiei aronitice, şi mai mult decât atât, pe Carmel, prefigurează preoţia nou-testamentară, care aduce harul Duhului Sfânt - „foc coborât din cer” - peste masa Sfântului Altar, transformând jertfa nesângeroasă de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului.

Rugăciunea Sfântului Ilie a coborât foc mistuitor, iar consecinţa arătării puterii dumnezeieşti a fost revenirea poporului la adorarea „Dumnezeului lui Ilie”: „Şi tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu faţa la pământ şi a zis: Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu” (3 Regi 18, 39).

Sfântul Ilie şi Sfântul Ioan Botezătorul, două chipuri ale fermității contra păcatului

Părinţii Bisericii au observat multe asemănări între cei doi mari sfinţi cu rol crucial în călăuzirea poporului către Mântuitorul Iisus Hristos.

Atât Sfântul Ilie, în contact cu Ahab şi Isabela, cât şi Sfântul Ioan Botezătorul, în relația cu Irod şi Irodiada, au fost intransigenţi mustrători ai păcatului. Sfântul Ilie îi spune regelui Ahab: „Nu sunt eu cel ce aduc nenorocire peste Israel; ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali” (3 Regi 18, 18). Iar Sfântul Ioan Botezătorul îl mustră pe regele Irod cu privire la legătura sa cu Irodiada: „Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie” (Matei 14, 4).

Amândoi profeţii au avut o râvnă aprinsă pentru adevăr şi păstrarea credinţei. Sfântul Ilie învață poporul rătăcit: „Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi-I Lui...” (3 Regi 18, 21).

Sfântul Ioan Botezătorul - în condiţiile în care poporul îl considera un mare proroc - luminează poporul către adevăratul Dumnezeu: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

Amândoi au dus o viaţă în feciorie, au dus o viaţă retrasă, în singurătate, desprinşi de tot ceea ce era lumesc. Asprimea vieţii o arată postirea, vestimentaţia, austeritatea, care le erau asemănătoare.

Amândoi primesc apelativul de „înaintemergător al lui Hristos”, pentru că amândoi Îl arată pe Hristos ca Mântuitor al lumii.

Sunt explicabile aceste asemănări, mai ales pentru faptul că Sfântul Ioan Botezătorul vine cu duhul şi cu puterea lui Ilie (Luca 1, 17). Adică harismele şi puterea spirituală pe care le-a avut Sfântul Ilie se regăsesc în Sfântul Ioan Botezătorul. În pofida celor 900 de ani care-i despart, putem afirma că relaţia filială între părinte duhovnicesc şi ucenic poate atinge performanţa identificării la nivelul virtuţilor. Poate cel mai evident exemplu în acest sens este relația filială între Sfântul Ilie şi ucenicul său, Sfântul Elisei, două persoane distincte, care au ca numitor comun acelaşi duh profetic. Semnul primirii acestor daruri de către Elisei este simbolizat de cojocul Sfântului Ilie. Din această perspectivă sunt anulate intenția și dorința eronată a unor pseudo-credințe de a introduce ideea reîncarnării în spațiul ortodox. De altfel, peste veacuri, în lumea patristică, ucenicul lucrează „cu duhul şi cu puterea” părintelui duhovnicesc. Putem să-i amintim pe Sfinţii Apostoli care făceau minuni ca ale Mântuitorului: vindecau şi înviau morţii: „Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face...” (Ioan 14, 12). Mai facem referire doar la Sfântul Cuvios Sofronie Saharov, care a primit aceeaşi forţă a rugăciunii pentru întreaga creaţie, precum şi darul contemplării lui Dumnezeu, pe care le regăsim la Sfântul Siluan, părintele său.

Sfântul Ilie - profetul de la sfârşitul veacurilor

„Iată, Eu trimit pe Ilie prorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare. El va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor...” (Maleahi 3, 23-24). Gândindu-ne la eshaton, considerăm că istoria se va repeta. Din întrebarea retorică a Mântuitorului Iisus Hristos: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8), ne dăm seama că va slăbi foarte mult credinţa oamenilor care vor trăi în perioada celei de-a doua veniri a lui Hristos, ceea ce înseamnă că e nevoie de venirea Sfântului Ilie, care să lumineze către Hristos, dar şi de o lucrare plină de râvnă şi de forţă duhovnicească, care să menţină credinţa dreaptă. „Și ucenicii l-au întrebat zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El răspunzând a zis: Ilie într-adevăr va veni și va așeza la loc toate” (Matei 17, 10-11). Cu siguranță, această lucrare se manifestă şi astăzi în Biserica lui Hristos, prin slujitorii Săi, care întorc permanent - cu timp şi fără timp - poporul lui Dumnezeu de la rătăcirile idolatre dintre cele mai diverse şi mai actuale, astfel încât, atunci când va veni Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să găsească un popor pregătit, care să-L primească ca pe Dumnezeul întregii creaţii.

 

Citeşte mai multe despre:   Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul