De ce relațiile digitale nu pot înlocui apropierea reală

Dezvoltarea tehnologiei a condus la o intensificare a modului de comunicare prin intermediul platformelor digitale. Specialiștii atrag atenția că acestea nu pot înlocui conexiunile reale, deoarece lipsesc empatia, siguranța emoțională și prezența fizică. Comunicarea online este adesea superficială și favorizează neimplicare emoțională, nesiguranță și depen­dență. Pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor și adolescenților, care au nevoie de relații umane autentice, este esențială practicarea comunicării față în față, bazată pe prezență și iubire reală, nu virtuală.

În lucrarea „Ține-ți copiii aproape”, Gordon Neufeld și Gabor Maté susțin că atunci când ne confruntăm cu un eșec sau cu o problemă pentru care nu aflăm o soluție potrivită, comunicarea digitală este ineficiență sau lipsită de conținut în transmiterea mesajelor, pentru că avem nevoie să existăm în prezența unei persoane care să ne înțeleagă.

 „Cuvintele constituie doar o parte din mesaj și sunt adesea insuficiente de unele singure, mai ales în cazul limbajului trunchiat specific mesajelor. În mod obișnuit, interpretăm acceptul în funcție de căldura din vocea celeilalte persoane și de zâmbetul pe care îl detectăm pe fața ei. În momentul în care găsim ceea ce căutăm, putem reveni la confruntarea cu problemele noastre cu certitudinea că, orice s-ar întâmpla, suntem în siguranță. Sentimentul de alarmă se disipează, nivelurile de adrenalină și cortizol scad și circuitele atașamentului sunt inundate de oxitocină, substanța care susține sentimentul de iubire. În general, conexiunile mediate digital nu ne pot oferi acea căldură plăcută a conexiunii și, drept urmare, nu ne oferă siguranță și mulțu­mire. În esență, comunicarea digitală este neprotejată, pentru că lipsește siguranța generată de relațiile sănătoase cu adulții, și, ca urmare, evocă o vulnerabilitate mult prea mare pentru a putea fi suportată. Creierul nu are altă opțiune decât să se pregătească pentru interacțiuni care rănesc”.

Iluzia apropierii

Ineficiența conexiunilor digitale în relațiile dintre copii, adolescenți și tineri este cauzată de limitele pe care le are comunicarea mediată tehnologic, fie că vorbim de mesagerie instant, rețele sociale sau apeluri video. În aceste contexte, indicii paralingvistici și nonverbali, atât de importanți pentru transmiterea empatiei, autenticității și înțelegerii emoționale, sunt diminuați. În plus, lipsesc contactul vizual direct, gestica spontană la o anumită replică sau un conținut transmis mediat tehnologic, iar inflexiunile vocii sunt mai greu de sesizat. Toate acestea conduc la ambiguitate, interpretare greșită sau chiar deturnarea intențională a mesajului transmis. Prezența umană este diluată, sentimentele sunt mai greu de exprimat, iar interacțiunile nu mai poartă încărcătura afectivă necesară dezvoltării unui atașament autentic, care să ofere siguranță și confort. De aceea co­nexiunile digitale tind să favorizeze doar o iluzie de apropiere, nefiind prezente implicarea afectivă profundă și reciprocitatea autentică.

Comunicarea pe rețelele digitale între copii și adolescenți este adesea marcată de lipsă de politețe și respect, de manipulare, intențiile denigratoare sunt omniprezente, precum și ascunderea sub o identitate falsă. „Cum se adaptează copiii noștri la un astfel de mediu? În mod inconștient, creierul lor îi echipează pentru un mediu în care pot fi răniți, cu mecanismele uzuale de apărare precum deconectarea emoțională sau detașarea. Problema este prețul care se plătește pentru asta: atunci când ne deconectăm sau ne detașăm emoțional, nu ne putem simți și împliniți. Creierul copiilor noștri nu poate să-i protejeze și, în același timp, să le mențină capacitatea de a fi satisfăcuți. Rezultatul final este că, indiferent de cât de multă conexiune au parte, tot nu va fi suficientă. Nu există nici o finalizare, sublimare sau eliberare. Copiii noștri orientați spre anturaj «au fost luați ostatici» de căutarea digitală reciprocă și au devenit prizonierii propriei foame de nestăvilit. Cu cât caută mai mult, cu atât găsesc mai puțin. Aceste mecanisme de apărare împotriva vulnerabilității pot conduce la apariția hărțuirii cibernetice, a dependenței de jocuri video și la căutarea de pornografie”, menționează Gordon Neufeld și Gabor Maté.

Relații superficiale

Pe rețelele de socializare se transmite o informație sau o imagine către mai multe persoane și se așteaptă ca acestea să reacționeze, dar relațiile interumane autentice nu funcțio­nează astfel. O persoană se simte înțeleasă sau apreciată doar în contextul unei relații personale profunde, și nu dacă oferă informații despre ea într-o carte, într-o prezentare pe o rețea de socializare sau pe YouTube. E nevoie să ne cunoaș­tem cu adevărat, iar comunicarea intermediată de tehnologie oferă doar niște lucruri sau niște informații, nu autenticitatea persoanei respective și preocupările adânci din sufletul său.

Studiile de neuropsihologie susțin că interac­țiunile față către față activează în creier circuite neuronale implicate în empatie, reglare emoțio­nală și încredere interpersonală, ceea ce nu se întâmplă prin comunicarea digitală. De aceea, relațiile stabilite cu persoane din diverse colțuri ale lumii prin intermediul internetului sunt superficiale și se destramă ușor, căci nu au suport afectiv și nu se bazează pe experiențe comune și prezență fizică. Cunoscând acest aspect al psihologiei umane, platformele online încurajează interacțiunile rapide, tranzacționale bazate pe autoprezentare, care de multe ori este una falsă sau parțial corectă. În plus, algoritmii de personalizare accentuează confirmarea anumitor atitudini și tendințe culese prin amprentele digitale, reducând posibilitatea de a construi relații bazate pe dialog și negociere empatică.

„Bineînțeles că toți ne dorim să fim plăcuți. Dar cu cât depunem mai mult efort pentru a influența verdictul, cu atât acesta devine mai puțin satisfăcător. Dacă reușim să obținem un verdict pozitiv, înseamnă că doar ce am făcut și impresia pe care am creat-o au fost plăcute, nu sinele nostru autentic. Astfel, nesiguranța noastră crește și, odată cu ea, crește și obsesia noastră pentru gestionarea propriei imagini. Este un ciclu care se intensifică la nesfârșit. De ce am vrea să le insuflăm copiilor noștri această nevroză? Vor ajunge singuri în acel punct mai devreme sau mai târziu, dar dacă dispun de un anumit grad de maturitate, vor fi capabili să reziste tentației de a se folosi de acele scurtături care nu duc nicăieri. În ciuda promisiunilor și a farmecului, gestionarea propriei imagini este un joc al perdanților în toate sensurile cuvântului. Drept urmare, dispozitivele digitale pot reprezenta doar o soluție aparentă la problema cum să fim apropiați atunci când suntem separați”, concluzionează Gordon Neufeld și Gabor Maté.

Din perspectiva spiritualității ortodoxe, relațiile umane au un caracter profund teologic și ontologic, deoarece ele nu reprezintă doar legături sociale, ci reflectă și comuniunea trinitară și chemarea omului la asemănarea cu Dumnezeu. Mijloacele digitale, deși sunt utile în anumite contexte, nu pot transmite complexitatea sufletului uman, ci doar o imagine fragmentată și incompletă, ceea ce limitează comunicarea autentică, nesusținând dimensiunea harică a întâlnirii interumane. Sfinții Părinți arată, în scrierile lor, că o relație duhovnicească se construiește în timp, prin împreună-rugăciune, răbdare, împărtășire a aspectelor pozitive și negative, dar mai ales prin prezență euharistică. În mediul digital este exclusă taina care transmite harul, iertarea și dragostea jertfelnică, conducând la relații superficiale și, uneori, chiar periculoase. Mai mult, știm din literatura spirituală că relațiile cu adevărat profunde necesită testul trecerii timpului și se bazează și pe nevoință, răbdare și dăruire, prin contact direct față către față și prin implicare personală autentică. În era digitală, persoana umană tinde să devină obiect de interacțiune și nu taină de descoperit.