Învierea lui Hristos și adevărul lui Zorobabel

De când ne știm pe lumea asta, noi, oamenii, fugim de moarte cu o frică instinctivă, animalică. Numai că moartea aleargă mai tare decât noi. Cei mai mulți dintre dumneavoastră cunoașteți povestea emirului persan care într-o dimineață, plimbându-se cu calul său prin bazarul din Teheran, dădu ochi în ochi cu moartea. Da, moartea care îl privea uimită, ba chiar dezorientată și care se apropie de emir, parcă vrând să-l întrebe ceva. Doar că emirul, cuprins de spaimă, întoarse în grabă calul și fugi într-un galop nebunesc spre ieșirea din bazar. În mintea lui exista o singură întrebare: Unde să plec, în ce loc aș putea să mă duc, încât să nu mă găsească moartea?

Să meargă acasă, la Qom, nu era varianta cea mai bună. Să fugă la Bagdad, nu era o soluție. Bagdadul era tare departe. A, da, la Mecca va merge. Moartea nu îl va putea găsi acolo. Și dădu pinteni calului. Pe seară, sleit de puteri, nemâncat, însetat, bătut de soarele necruțător al deșertului, cu calul numai spume, văzu în zare Mecca. Cu ultimele forțe se apropie și, la porțile orașului, pe o piatră, văzu stând liniștită, relaxată, moartea. Mut de frică, nu mai spuse nimic. Dar moartea, nemiloasă, îi zise zeflemitor: Ştii, dimineață, la Teheran, în bazar eram așa de uimită... Primisem poruncă să te iau din Mecca și nu mică mi-a fost mirarea să te văd acolo, între negustorii aceia. Dar până la urmă, după cum observi, totul s-a terminat cu bine. Călărețul, cu ochii împăienjeniți de ­osteneală, căzu jos de pe cal și își dădu duhul.

Povestea emirului se încheie aici. Morala e simplă. De moarte nu are nimeni cum să scape. Dacă viața s-ar putea cumpăra, emirul ar fi trăit și azi. Sunt mulți oameni în lumea noastră care nu cred în Dumnezeu. Dar nu am cunoscut până acum pe cineva care să se îndoiască de existența morții. Și acum vine dilema: E moartea cea mai tare? Mai tare decât Dumnezeu?

Răspunsuri au fost multe în istorie. Dar nu o să vorbesc decât despre două. Primul vine de la împăratul Solomon, care nu a găsit alt termen de comparație pentru a arăta puterea iubirii decât moartea. Astfel, în Cântarea Cântărilor el spune: „Iubirea ca moartea e de tare și ca iadul de grozavă gelozia” (Cântarea Cântărilor 8, 6). Dar cea mai relevantă discuție pe tema celui mai puternic lucru sau ființă de pe pământ este cea povestită în III Ezdra, capitolul 3. Regele persan Darius, după un ospăț oferit subalternilor, surprinde un dialog între cele trei gărzi care-l păzeau. Soldații respectivi, între care era și un evreu, pe nume Zorobabel, fac un concurs: cine va răspunde mai bine la întrebarea de care am amintit mai sus va primi onorurile regelui și i se vor împlini dorințele. Răspunsurile celor trei sunt următoarele: vinul, regele, iar Zorobabel spune că femeile sunt cele mai tari, dar, mai presus de orice, cel mai tare este adevărul.

Iudeul câștigă concursul, Darius îi dă voie să plece la Ierusalim și să reconstruiască templul. Dar care a fost adevărul tău, ­Zorobabel? Adevărul e că tu ai murit și că același verb îl conjugăm și noi azi, în continuare. Eu mor, el moare, noi murim. Punct. Doar că Dumnezeu, pe care evreul L-a numit tautologic Dumnezeul adevărului, a trimis pe Fiul Său, pe Iisus Hristos Care a șters acel punct, a pus virgulă, zicând: „Eu sunt învierea. Cel care va crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi în veci” (Ioan 11:25).

Să ținem așadar această mărturie, convinși fiind că noi, creștinii, nu avem o luptă de câștigat, ci o biruință de păstrat, aceea a lui Hristos Care a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le. Adevărat a înviat!