Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
Taina Sfântă a Spovedaniei, un al doilea Botez
Pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu, omul trebuie să se nască din nou, iar aceasta se realizează mai întâi la Botez - Taina iniţierii creştine - prin harul dumnezeiesc, atunci când primim haină luminoasă, veşmânt nestricăcios, ce simbolizează lumina slavei de care se vor bucura drepţii în viaţa viitoare. „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).
Prin Botez, omul renaşte pentru viaţa duhovnicească, se eliberează de robia lumii, devenind totodată membru al Bisericii, Trupul lui Hristos. Astfel, noul botezat se îmbracă în Hristos, participând în mod anticipat la viaţa lui Hristos. Dar dacă omul este eliberat de păcat prin Botez, de ce oare nu simte în sufletul său elanul libertăţii? De ce continuă să păcătuiască? În acest sens, Cuviosul Marcu Ascetul spune: „...arătat este că tainic ne-am eliberat de robia păcatului, precum este scris: «Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a liberat de legea păcatului şi a morţii» (Romani 8, 2), dar nesocotind poruncile Celui ce ne-a curăţit pe noi, suntem purtaţi de păcat (...). Dacă ai stăpânire peste patimi, poţi cunoaşte că nu eşti ţinut sub ele prin puterea lor, ci din pricina voinţei tale. Deci, toate câte ni le spune Dumnezeiasca Scriptură despre curăţire ni le spune ca unor oameni liberi, şi ca unor oameni liberi ne dă îndemnul să nu rămânem în asemenea gânduri, ci să iubim libertatea, având puterea să înclinăm spre ceea ce vrem, fie bine, fie rău” (Marcu Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc despre Dumnezeiescul Botez, Filocalia, vol. 1, p. 333).
Prin săvârşirea faptelor rele după primirea Tainei Botezului omul îşi pătează veşmântul luminat al sufletului şi de aceea este necesară participarea sa la o altă Taină a Bisericii, şi anume la Taina Pocăinţei, prin care credinciosul primeşte iertarea păcatelor şi în cadrul căreia se reface legătura spirituală cu Dumnezeu şi cu Biserica, legătură ce fusese slăbită sau chiar întreruptă prin patimi şi păcate. Sfântul Simeon al Tesalonicului numeşte Taina Pocăinţei „un al doilea Botez”, locul apei Botezului fiind ţinut aici de lacrimile pocăinţei. În această perioadă a Postului Sfintelor Paşti suntem chemaţi la intensificarea pocăinţei prin post, prin înfrânare, prin rugăciune, prin spovedanie, dar şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Aşadar, pentru a ajunge să ne împărtăşim cu Hristos, trebuie mai întâi să ne pocăim sincer. Iar pocăinţa este în strânsă legătură cu Sfânta Taină a Spovedaniei, care are patru momente distincte: căinţa sau părerea de rău pentru faptele rele săvârşite, mărturisirea păcatelor către preotul duhovnic, dezlegarea sau iertarea păcatelor pe care o dă Dumnezeu prin preotul duhovnic şi îndeplinirea canonului de pocăinţă. Să ne călăuzim, aşadar, nu după cugetul trupesc, ci având harul Sfântului Duh, să fim oameni duhovniceşti, încredinţându-ne cu totul lui Dumnezeu.