Viața creștinului în perspectiva mântuirii

Creştinul îşi concentrează existenţa în căutarea virtuţilor duhovniceşti care, câştigate prin rugăciune unită cu asceza, îl ajută să dobândească mântuirea. Indiferent de timpurile în care trăim, suntem chemați să urmăm, necondiționat, lui Hristos, pentru că prin Domnul ajungem să dobândim viața veșnică. Nu materialitatea lumii acesteia ne oferă veșnicia, ci viața în Hristos, cu Hristos și pentru Hristos. Trebuie să reflectăm la modul cum ne petrecem viaţa în perspectiva mântuirii, cât de des ne adresăm lui Dumnezeu prin rugăciune, cât de des ne spovedim şi ne împărtăşim, oferind sufletului nostru hrana necesară mântuirii, conştientizând astfel că scopul existenţei noastre în această lume este mântuirea.

Domnul nostru Iisus Hristos este Cel care aduce pacea cerului în lumea aflată în întunericul păcatului, care naște războaie şi moarte. Această pace nu este temporară, ci veşnică şi o primesc oamenii eliberaţi de păcat prin Jertfa şi Învierea Domnului păcii.

Prin Hristos am primit pacea lui Dumnezeu, care ne face fii ai Împărăţiei cerurilor. În ea trebuie să trăim în lumea aceasta pentru a ne învrednici de viaţa veşnică, de pacea dumnezeiască din Raiul pentru care am fost creaţi. Lucrând pacea, suntem pe calea Domnului păcii, care ne duce la lumina neînserată a Împărăţiei cerurilor şi la viaţa veşnică.

Pentru un creştin asumat, existenţa din această lume este un exil temporar în care se pregăteşte pentru viaţa netrecătoare din Împărăţia lui Dumnezeu. Sensul timpului în lumea aceasta constă în înveşnicire prin dobândirea Raiului, unde vom trăi în ziua cea ne­sfârşită a Învierii lui Hristos.

Să ne obiectivăm existenţa temporară din această lume în perspectiva vieţii veşnice la care suntem chemaţi de Hristos prin Învierea Sa, care ne-a deschis Raiul închis de păcatul lui Adam. În fiecare zi să citim vieţile celor care s-au învrednicit de veşnicia Raiului, şi anume sfinţii, şi să le urmăm exemplul pentru a ajunge la scopul vieţii noastre, care este mântuirea.

Darul vieţii, pe care ni-L oferă Dumnezeu prin naştere, trebuie să-l înveşnicim prin viaţa noastră închinată urmării lui Hristos, care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Zilele anilor vieţii noastre din această lume să le facem, prin fapte bune izvorâte din iubirea faţă de aproapele, trepte ale credinţei noastre în viaţa veşnică la care ne cheamă Hristos.

Lumea în care trăim este una plină de frământări, aflată sub povara bombardamentului informaţional şi a crizelor de tot felul, care vin într-o veritabilă avalanşă peste oamenii zilelor noastre. În acest context, creştinul de azi are extrem de multe provocări, care-i asediază viaţa creştină. De aceea, păstrarea identităţii creştine pentru credinciosul acestor timpuri tulburi este esenţială în faţa nivelărilor ideologice la care este supusă lumea noastră.

Identitatea noastră creştină constă în mărturisirea şi trăirea Evangheliei lui Hristos. Având această conştiinţă, nu trebuie să facem compromisuri când este vorba de credinţa noastră. Creştinul trebuie să fie extrem de atent la capcanele seculariste ale contemporaneităţii în căutare de progres, chiar cu preţul sacrificiului moral, care, la scara istoriei, nu duce decât la regres şi distrugere a civilizaţiei şi întoarcere la barbarie.

În vremurile frământate şi chiar ostile credinţei în care trăim putem fi creştini cu adevărat prin descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, care este viu şi pururea lucrător în sufletele celor care vor să-L primească. Pornind de aici şi trecând pragul bisericii vom descoperi profunzimea şi frumuseţea cultului liturgic ortodox, prin care vom pătrunde în înţelesuri înalte ale teologiei şi mai ales ale trăirii spirituale care ne transpune în bucuria edenică a Raiului adusă de rugăciunea curată, izvorâtă din credinţa nestrămutată în Hristos.

Astăzi, creştinul are rolul de a fi un mărturisitor al identităţii sale, nu doar prin cuvânt, ci prin însăși viața sa. Arătând că este păstrător şi apărător al valorilor creştine, el îşi obiectivează existenţa în căutarea virtuţilor duhovniceşti, prin care, câştigându-le cu rugăciune unită cu asceza, ajunge să dobândească mântuirea. El are conştiinţa că omul, fiind cununa creaţiei, este tot timpul în grija lui Dumnezeu, Care nu-l părăseşte niciodată şi-i răspunde întotdeauna la rugăciuni, oferindu-i toate cele de trebuinţă vieţii sale.

Pentru a fi creştin nu este de ajuns doar să declari acest lucru, ci este nevoie să arăţi prin faptele tale şi prin mărturisirea zilnică, prin atitudinea creştină pe care o arăți în societate. Trebuie să fim lumini ale credinţei şi faptelor bune prin care mărturisim că suntem oameni ai credinţei aduse de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă suntem astfel de oameni, atunci înţelegem că raportarea la aproapele este fundamentală în perspectiva mântuirii şi că suntem chemaţi să fim icoane vii ale urmării lui Hristos.

Creştinii sunt chemaţi să arate că civilizația în care trăim izvorăşte din Cuvântul Evangheliei Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi are la bază creștinismul. De aceea, trebuie să cunoaştem textul Sfintei Scripturi şi să o vestim tuturor, pentru că toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire.

Modul în care prezentăm Cuvântul lui Dumnezeu în lumea noastră aflată în plin proces de secularizare trebuie să urmeze modelul apostolic, plin de râvnă şi credinţă, împletit cu iubirea faţă de aproapele şi faptele milei creştine.

Suntem chemaţi, în calitate de creştini, să arătăm că societatea în care trăim s-a zidit pe valorile aduse lumii de Evanghelia lui Hristos. Mai ales, trebuie să redescoperim puterea credinţei izvorâtă din urmarea lui Hristos. Credinţa este liantul care uneşte lumea creştină şi care dă puterea celor cu adevărat creştini de a trece peste orice problemă sau suferinţă.