Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Evanghelia de Duminică Cuvânt şi viaţă, text şi context

Cuvânt şi viaţă, text şi context

Un articol de: Ierom. Asist. Univ. Dr. Benedict Vesa - 17 Mar, 2019

Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei) Ioan 1, 43-51

În vremea aceea a vrut Iisus să plece în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: Urmează-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El și a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug. Natanael I-a spus: De unde mă cu­noști? A răspuns Iisus și i-a zis: Mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael: Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești împăratul lui Israel! Iar Iisus i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și a grăit: Adevărat, adevărat zic vouă, că de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.

Hristos este Cuvântul și orice împăr­tășire din cuvântul Evangheliei înseamnă cuminecare cu ceea ce este El. Întreaga Scriptură (textul) vorbește despre El și oricine citește Scriptura are un prim contact real și adevărat cu Cel Care este C(c)uvântul. Dar ceea ce Dumnezeu grăiește nu este separat de viață, ci se identifică cu viața. El Însuși spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6, 63). „Textul”, într-o astfel de înțelegere, nu rămâne niciodată separat de viață, ci conduce la viață („context”).

Experiența unei întâlniri de neuitat

Tema centrală a Evangheliei primei Duminici din Postul Mare (Ioan 1, 43-51) este tocmai drumul de la cuvânt la experiență, în centru așezându-se întâlnirea minunată dintre Apostolul Natanael și Hristos. Acel „vino și vezi!”, ca și chemare la expe­riență personală, stă în strânsă legătură cu ultimul verset al Evangheliei, care extinde la nivel general experiența protagonistului evenimentului. Întâlnirea sa cu Hristos este o chezășie a posibilității tuturor de a se întâlni cu El, de a-L vedea în slava Îm­părăției: „Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1, 51).

Textul Evangheliei descrie întâlnirea dintre Hristos și doi prieteni, Filip și Natanael, imediat după chemarea celor doi frați, Andrei și Petru. Toți erau din Betsaida și, probabil, au auzit unii de la alții despre Hristos și Evanghelia Sa. Este evident primatul lui Hristos în derularea acestui eveniment - El este Cel Care îl „găsește” pe Filip și, fără să îi dea explicații, îl cheamă la apostolat - „urmează-Mi” (Ioan 1, 43). La rându-i, acesta nu cere detalii, nu are nevoie de infor­mații suplimentare, căci atunci când te simți în fața lui Dumnezeu și chemat direct de către El, orice explicație logică devine nenecesară și impietează intensitatea momentului. Seducția chemării vine ca un trăsnet, iar bucuria întâlnirii este pe măsură. Aceasta din urmă îl face să plece îndată către prietenul său, Natanael, din dorința părtășiei. Nici o bucurie, pentru a fi completă, nu se trăiește în izolare, ci doar împreună.

Descifrarea realității prin Scriptură

Al doilea moment care urmează pare să ocupe cea mai mare parte din fragmentul Evangheliei. Este momentul când Scriptura, pentru cei doi, prinde viață. „Cel aflat” de Filip se potrivește perfect cu descrierea „Celui așteptat”, vestit de „Moise în Lege și de proroci” (Ioan 1, 45). Era vorba de acum de Cineva foarte aproape, vizibil, palpabil, „accesibil” - „Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret” (Ioan 1, 45). Ambii erau buni cunoscători ai Scripturii, tocmai de aceea, simt că promisiunea care vine de acolo se împlinește acum - „astăzi este începutul mântuirii” pentru ei. Totuși, Natanael nu primește această veste ca un entuziast superficial, ci vrea să o verifice. Experiența nu se poate împrumuta, ci doar poate fi contaminantă. Se exprimă aici nevoia dintotdeauna a omului de a valida cuvântul în/prin experiență, credința în/prin întâlnire. Pentru că singură experiența este cea care nu poate fi contestată, nici de rațiune, nici de ceilalți, de nimic. Mai mult decât atât, Scriptura fiind sursa credinței pentru el, Nazaretul nu părea să se potrivească cu profețiile vechi, Mesia trebuia să vină din Betleem (Miheia 5, 1). Așa că rămâne un singur lucru de făcut, să verifice vestea entuziastă a prietenului său Filip. „Vino și vezi!” devine „metodologie” teologică în Biserică - fă tu experiența ta!, în opoziție totală cu principiul vehiculat drept „clasic”, „Crede și nu cerceta!” Textul ne conduce la context, credința ne conduce la viață, căutarea ne conduce la întâlnire. Acum era momentul său. Nu mai avea de așteptat, mântuirea era aproape. Scriptura se valida acum ca pedagog înspre Hristos (Galateni 3, 24).

Experiența, profilul credinței noastre

Întâlnirea lui Natanael cu Hristos dovedește și de data aceasta că Hristos este Cel Care îl caută și îl găsește pe om, și nu invers. Acest lucru se descoperă prin caracterizarea pe care i-o face lui Natanael în deschiderea dialogului - „israelit în care nu este vicleșug” (Ioan 1, 47). Subliniem aici diferența de limbaj pe care o folosește Evanghelistul Ioan, prin punerea în opoziție a cuvintelor: „israelit”, ca cel disponibil la vestea bună, cu inimă deschisă, și „iudeu”, termen ce pare să îl descrie pe cel mereu gata să refuze și să conteste cuvântul lui Hristos. O astfel de caracterizare nu era puțin lucru, tocmai de aceea, pe linia metodologiei sale „științifice”, de a cerceta, nu vrea să primească o flatare gratuită, ci vrea să audă argumente pentru a o putea primi - „de unde mă cunoști?” Urmează aici un moment de delicatețe: Hristos pome­nește de o „înainte-vedere” a lui pe când se afla sub smochin, locul clasic de studiu al Scripturii. Nu ne oferă detalii asupra acestui episod, însă ne lasă să credem că petrecerea sub smochin aducea cu sine un moment de intimitate profundă pentru Natanael. Numai Dumnezeu este în stare să intre în adâncurile omului și să i Se descopere. Acest moment transformă credința Scripturii în certitudinea experienței, exprimată ulterior în mărturisire - „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel” (Ioan 1, 49). Hristos este numit aici învățător și rege. Dar esen­țială și limpede exprimată ca descoperire „de sus” este calitatea Sa de „Fiu al lui Dumnezeu”. Este fundamentul și rațiu­nea de a exista a Bisericii înseși - „pe această piatră (a credinței în filiația divină a lui Hristos) voi zidi Biserica Mea” (Matei 16, 18).

„Înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu” (Evrei 10, 31). Natanael stătea în fața lui Dumnezeu prin această experiență copleșitoare și începea să trăiască. Era timpul mântuirii sale. Hristos, ascuns sub vălul cuvântului, se revelează ca logos personal, ca sens al existenței, ca țel al vieții, ca împlinire a creației întregi. Hristos este adevărul Scripturii, este Calea descoperirii și este Viața însăși. Se identifică aici firul roșu al întregii Evanghelii ioaneice, drumul de la cuvânt la viață, prin credința în Hristos: „Acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui” (Ioan 20, 31).

Promisiunea contemplării Împărăției

Evanghelia se termină cu o făgăduință adresată lui Natanael, în mod special, dar extinsă imediat tuturor celor care vor călca pe această cale. Toți cei care se simt chemați și îl caută cu ardoare și cu sinceritate pe Dumnezeu în Scripturi, Mântuitorul le făgă­duiește întâlnirea cu Sine, vederea și simțirea Împărăției: „Mai mari decât acestea vei vedea. Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1, 50-51). Acest ultim verset face trimitere la evenimentul „scării lui Iacov” (Facere 28), ca prefigurare a măreției descoperirii Împărăției. Doar că aici totul se mută de pe pământ spre cer, unde se află tronul „Fiului Omului”, de-a dreapta Tatălui, ca invitație ce vine către omul însuși. „Betelul” (casa lui Dumnezeu) de jos devine făgăduință și pregustare a celui final, de sus.

Acest fragment evanghelic, așezat în Duminica Ortodoxiei, are în vedere să descopere profilul credinței noastre - experiența. Cuvântul Scripturii „deschide cerurile” și ne introduce în proximitatea lui Dumnezeu. De la Hristos încoace, avem un Dumnezeu de aproape, căci vestea cea bună aceasta este - numele lui este Emanuel („Dumnezeu este cu noi”).
La început de post, suntem invitați să pătrundem adânc în chemarea tainică, discretă și lăuntrică a lui Hristos: „Vino și vezi!” Și, dintr-odată, cuvântul devine viață, iar noi începem să trăim...