Evanghelia, preoţii şi mirenii

Matei 4, 12-17

12. Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.

13. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali,

14. Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:

15. „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;

16. Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit“.

17. De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Oare de ce a plecat Mântuitorul în Galileea? De frică? Nicidecum. S-a dus în Galileea ca să înceapă a propovădui Evanghelia de acolo, după profeţia proorocului Isaia, care zice: „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumina mare. Şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a strălucit“ (Isaia 9, 1).

Iată, deci, care a fost pricina venirii Mântuitorului în Galileea: predicarea Evangheliei şi luminarea celor ce trăiau în întuneric. Căci propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în lume aduce adevărata lumină în inimile oamenilor credincioşi care nu doar aud cuvântul, ci îl şi împlinesc cu fapta.

Mirenii şi Evanghelia

Dar cine sunt datori să predice cuvântul lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă? Numai slujitorii Bisericii, adică episcopii, preoţii şi diaconii hirotoniţi canonic au puterea să predice Evanghelia lui Hristos. Mirenii, în cazuri speciale, pot deveni misionari numai cu binecuvântarea ierarhilor respectivi. Aşadar, nimeni dintre clerici şi laici nu pot predica cuvântul lui Dumnezeu dacă nu vor fi trimişi la această misiune cu aprobarea Bisericii.

Apostolul Pavel confirmă acest lucru, zicând: „Cum vor propovădui de nu vor fi trimişi“ (Romani 10, 15). Numai sectele rupte de Biserică au căzut cu totul în extrema opusă, dând totală libertate laicilor să predice cuvântul lui Dumnezeu şi să explice Sfânta Scriptură după mintea lor.

Nu putem tăgădui că au fost în Biserică şi misionari laici, în primele secole, care au predicat cuvântul lui Dumnezeu şi care nu au fost nici preoţi, nici episcopi. Aşa au fost marii misionari şi apologeţi creştini, oameni învăţaţi care au apărat cauza creştinismului în faţa împăraţilor şi filosofilor păgâni, din secolele II-III, începând cu Quadrat, pe care Eusebiu, istoricul bisericesc, îl numeşte „părintele apologeticii“, apoi a fost Aristide de Atena, între anii 125-130; apoi Ariston de Pella, cel mai vechi apărător în scris al creştinismului contra iudeilor, pe la 134-135. Alţi apologeţi de mare renume au fost: Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (anii 140-170); Taţian Asirianul, către anul 170; Atenagora, filosoful creştin din Atena (170); Minucius Felix la începutul secolului al III-lea şi alţii. Toţi aceşti mari apologeţi creştini şi misionari de mare seamă ai Bisericii lui Hristos au fost mireni, dar fiind foarte învăţaţi au contribuit mult la propovăduirea Evangheliei şi la apărarea dreptei credinţe apostolice.

Cum pot predica laicii?

Aşadar, vedem că încă de la început Biserica lui Hristos a avut şi misionari laici care au predicat cuvântul lui Dumnezeu înaintea împăraţilor şi a filosofilor şi au apărat creştinismul, uneori cu preţul vieţii lor. Însă aceştia au fost foarte bine orientaţi în adevărul dreptei credinţe şi, de aceea, au adus mare folos Bisericii lui Hristos prin învăţăturile lor cele luminate şi pătrunse de lumina adevărului.

Care erau condiţiile principale ce se cereau misionarilor laici care apărau dreapta credinţă? Prima condiţie a misionarilor laici în Biserica dreptmăritoare era ca acel trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu să fie un creştin autentic, evlavios, cu viaţa curată şi să cunoască bine dogmele credinţei ortodoxe, deoarece dogmele sunt orientate după Sfânta Scriptură şi după Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.

Apoi, să cunoască bine canoane apostoleşti, ale celor şapte sinoade ecumenice şi cele ale Sfinţilor Părinţi, deoarece sfintele canoane sunt norme ce rânduiesc şi reglementează viaţa Bisericii, ca organism special ce conduce pe credincioşi pe calea mântuirii. Apoi, cei care predicau cuvântul lui Dumnezeu, dintre creştinii mireni, erau întotdeauna sub ascultarea Bisericii, fiind trimişi, examinaţi şi ascultători ierarhilor în eparhia cărora acţionau.

Datoria principală a propovăduirii Evangheliei lui Hristos cade însă în sarcina păstorilor Bisericii, adică a episcopilor şi a preoţilor. Mai puţin în sarcina diaconilor şi a călugărilor care ajută şi ei la propovăduirea cuvântului, însă în chip secundar.

Primul care a propovăduit Sfânta Evanghelie în lume a fost Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea a venit pe pământ şi se cheamă Cuvânt, căci a vestit tuturor oamenilor, prin cuvânt, Evanghelia mântuirii, a întemeiat Biserica şi cele şapte Taine, şi Şi-a dat viaţa pe Cruce ca să răscumpere lumea din robia morţii, a necredinţei şi a osândei. Apoi, înălţându-Se la cer de-a dreapta Tatălui, a încredinţat datoria propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli mari şi celor şaptezeci de apostoli, numiţi mici, cărora le-a poruncit, zicând: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă“ (Matei 28, 19-20).

Apostolii sunt cei dintâi propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu în Legea Harului. Ei au hirotonit primii preoţi şi episcopi, pe care i-au rânduit peste tot să păstorească turma lui Hristos. Iar prin episcopi, harul s-a transmis prin rugăciune şi punerea mâinilor, până astăzi şi cât va fi lumea.

Condiţii pentru un preot „cu har“

În Biserica lui Hristos preoţii propovăduiesc cel mai mult cuvântul lui Dumnezeu, pentru că sunt toată viaţa în mijlocul credincioşilor. Ei sunt martorii vieţii noastre de la naştere şi până la moarte. Ei sunt părinţii duhovniceşti ai satelor şi parohiilor noastre. De felul cum preoţii de parohie îşi îndeplinesc misiunea lor apostolică, de felul cum stăpânesc sfintele slujbe, în frunte cu sfânta liturghie, şi de felul cum propovăduiesc cuvântul sfintei evanghelii şi, mai ales, cum îşi duc viaţa în marea familie a credincioşilor noştri ortodocşi depinde mântuirea lor şi a păstoriţilor lor.

În marea lor misiune evanghelică, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu are un rol foarte mare. Un preot bun trebuie să fie şi un predicator bun, ştiind că prin predică vie, caldă, plină de har şi lumină, preotul poate transforma total parohia şi pe enoriaşii săi. Dar pentru ca predica sa să poată ajunge la inima credincioşilor şi să aibă puterea Duhului Sfânt de a transforma sufletul şi a-l întoarce la pocăinţă, preotul trebuie să îndeplinească câteva condiţii duhovniceşti absolut obligatorii.

Prima şi cea mai importantă condiţie care încununează activitatea pastorală a preotului este viaţa morală exemplară a lui şi a familiei sale. Fără o viaţă curată, model, a preotului, predica sa nu va reuşi să ajungă la inima credincioşilor, nici nu va putea câştiga multe suflete pentru împărăţia cerurilor.

A doua condiţie obligatorie pentru un preot şi predicator bun este rugăciunea. Preotul trebuie să fie un om de rugăciune, să iubească mai mult ca orice Biserica, sfintele slujbe, liturghia. Un preot care se roagă mult este un preot cu har în toate şi un bun predicator al cuvântului lui Dumnezeu.

A treia condiţie principală a unui bun preot şi predicator este necesitatea cunoaşterii profunde a sfintei scripturi, a sfinţilor părinţi, a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a canoanelor Bisericii. Un păstor bun trebuie să fie şi un teolog bun, şi un apărător al dreptei credinţe. Fără cunoaşterea dreptei credinţe, preotul nu poate fi predicator şi apologet.

Ce umple biserici şi mântuieşte suflete?

Cine nu ştie că un preot bun transformă sufleteşte pe credincioşii săi, prin slujbe frumoase, prin catehizare stăruitoare şi prin predici bune şi pline de căldură duhovnicească? Cine nu ştie că predica bună umple bisericile şi mănăstirile de credincioşi, apără şi sporeşte dreapta credinţă şi întoarce la pocăinţă multe suflete? Iar bisericile fără slujbe frumoase şi fără predici pline de duh şi putere se golesc de credincioşi şi nu pot „vâna“ suflete pentru Hristos.

Să ascultăm cuvântul Domnului cât mai avem timp de pocăinţă. Iată, Hristos Mântuitorul nostru a început să predice Evanghelia în Galileea. Sfântul Ioan Botezătorul propovăduieşte pocăinţa în pustiul Iordanului. Sfinţii toţi ne vorbesc de Dumnezeu în scrierile lor; preoţii, călugării şi ierarhii Bisericii ne învaţă calea mântuirii din amvoanele bisericilor. Fiul lui Dumnezeu se jertfeşte zilnic pe sfintele altare în timpul sfintei liturghii, iar Domnul ne cheamă acum, la început de an, la o viaţă nouă în Hristos, zicând: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!“.

▲ Nu judecaţi, ci ajutaţi!

Cu Duminica de astăzi se încheie marile praznice ale Naşterii şi Botezului Domnului. Am încheiat cu pace încă un an din viaţa noastră şi am început un nou an, pentru care mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale şi cerem să ne întărească cu har, cu milă şi binecuvântare, ca să trecem întreaga viaţă cu pocăinţă şi fapte bune pe calea mântuirii.

Am vorbit despre datoria preotului de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu şi condiţiile principale care îl ajută să fie un preot vrednic şi un bun predicator. Însă, şi credincioşii sunt datori să-i ajute pe preoţi, să-i asculte, să se roage pentru ei şi să nu-i judece, că mare păcat fac credincioşii care gândesc şi vorbesc de rău pe slujitorii lui Dumnezeu şi pe părinţii lor sufleteşti. Oare nu preoţii vă botează, vă cunună şi vă înmormântează? Oare nu preoţii vă spovedesc şi vă unesc cu Hristos prin sfânta Împărtăşanie? Oare nu săvârşesc ei sfânta liturghie în fiecare biserică şi se roagă lui Dumnezeu pentru pacea, sănă-tatea, iertarea şi mântuirea sufletelor celor vii şi ale celor adormiţi? Oare nu ei învaţă dreapta credinţă pe credincioşi?

Deci, să nu-i judecăm, ci mai degrabă să-i ajutăm în misiunea preoţească şi să ne rugăm mult pentru ei. Este foarte bine şi necesar ca fiecare preot să aibă şi un grup de mireni credincioşi, cunoscători ai Sfintei Scripturi şi ai credinţei ortodoxe. Ei îl pot ajuta mult pe preot în desfăşurarea activităţilor sale misionare, la vizitarea şi ajutorarea credincioşilor bătrâni, orfani, bolnavi şi a celor slabi în credinţă; la înfrumuseţarea slujbelor şi înnoirea sfintelor noastre biserici.

(Părintele Cleopa ILIE - Predici la duminicile de peste an; n.r.: titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei)