Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Evanghelia de Duminică Ordinea priorităţilor

Ordinea priorităţilor

Un articol de: Vasile Gordon - 17 Iun, 2007

Evanghelia duminicii a III-a după Rusalii

(Despre grijile vieţii)

Matei VI, 22-33

22. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

23. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

25. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

26. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?

27. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?

28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.

29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.

30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?

32. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.

33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Evanghelia duminicii a III-a după Rusalii reprezintă o chemare specială din partea Mântuitorului ca, mai înainte de a ne îngriji de cele ale trupului, să căutăm ceea ce-i este cel mai necesar sufletului: împărăţia cerurilor.

În calendar, în dreptul acestei duminici, într-o mică paranteză, se menţionează şi tema Evangheliei: Despre grijile vieţii. Aşadar, dacă am dori să dezvoltăm tema principală, am vorbi, desigur, despre acest subiect. Nu ne propunem însă acest lucru acum, deoarece intenţionăm să avem în vedere mai multe elemente ale pericopei citite, care, de fapt, gravitează în jurul aceluiaşi mesaj. Menţionăm doar atât: „grijile vieţii“ nu se referă numai la cele de trebuinţă vieţii de aici, sub aspect material, ci mai ales la cele viitoare, fiind invitaţi, astfel, să ne preocupăm mai ales de cele sufleteşti, adică de acele griji, materiale şi spirituale, care ne călăuzesc pe drumul mântuitor al cerului.

Griji fericite şi griji nefericite

Se spune adesea că „omul este ceea ce gândeşte“, sau „omul este ceea ce mănâncă“ etc. Afirmaţii valabile, fiecare în felul ei. Am adăuga, însă: „Omul este rezultatul grijilor sale!“. Iar potrivit principiului că „în viaţă găseşti ceea ce cauţi“, credem că natura grijilor ne caracterizează într-o foarte mare măsură. Cu alte cuvinte, dacă ne îngrijim doar de cele materiale, devenim materialişti; iar dacă grijim de cele duhovniceşti, devenim oameni duhovniceşti. Natura grijilor aduc fericirea sau nefericirea în viaţa noastră.

Dacă suntem preocupaţi doar de cele trecătoare, vom fi veşnic frământaţi, panicaţi, nemulţumiţi, într-un cuvânt, nefericiţi. Dacă ne preocupă cele ale sufletului, dar fără a neglija, desigur, cele strict necesare trupului, devenim liniştiţi, împăcaţi, mulţumiţi, cu alt cuvânt, fericiţi, încă din lumea aceasta, nu doar în cea făgăduită...

Sufletul, la vedere

Întorcând privirea spre textul evangheliei, minunându-ne de frumuseţea învăţăturilor, să încercăm o înţelegere mai apropiată a câtorva dintre cuvintele rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos:

Luminătorul trupului va fi ochiul... Prin „ochi“ înţelegem aici nu numai simţul vederii, ci şi mintea, priceperea. Căci spune Sf. Ioan Gură de Aur: „Ceea ce este ochiul pentru trup, aceea este mintea pentru suflet... După cum atunci când ochii sunt orbiţi, cea mai mare parte a lucrării celorlalte mădulare este pierdută, pentru că li s-a stins lumina, tot aşa şi când mintea este stricată, sufletul se umple de nenumărate rele... După cum cel ce stârpeşte izvorul a secat şi râul, tot astfel cel care strică mintea a tulburat toată osteneala sufletului în lumea aceasta...“ („Omilii la Matei“, XX, 3).

Pe de altă parte, cunoaştem importanţa ochilor trupeşti pentru o percepţie corectă. Ochii sunt ca nişte ferestre: prin ele noi privim lumea, dar suntem şi priviţi. Starea sufletească a omului se dezvăluie, astfel, în mare măsură prin privire. Animus in oculis habitat, spuneau latinii (sufletul locuieşte, sălăşluieşte, în ochi). Bunătatea sau răutatea, lumina sau întunericul, înţelepciunea sau prostia se pot vedea, aşadar, prin intermediul ochilor. Proorocul Avacum (aprox. 600 î. Hr.) are un cuvânt inspirat (extraordinar cuvânt!) în legătură cu acesta „Ochii Tăi sunt prea curaţi ca să vadă răul...“ (1, 13). Este vorba de ochii lui Dumnezeu, care ne privesc cu atâta îngăduinţă, învăţând de aici că şi noi trebuie să privim în acest mod pe cei din jur, încercând a vedea, pe cât omeneşte posibil, numai ce este bun, având, astfel, o privire încurajatoare, tonifiantă, nu tot timpul critică, demolatoare, descurajatoare...

Riscul personalităţii duble

- Nimeni nu poate sluji la doi domni... Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona... „Mamona“ este un cuvânt care în traducere înseamnă „avuţie, tezaur“, iar în contextul acestui verset este înţeles ca „demon al banului, al avariţiei, al egoismului, al posesiunilor materiale“ (IPS Bartolomeu Anania).

Prin cuvintele de mai sus, Mântuitorul ne îndeamnă să nu fim duplicitari, cu două feţe, să zicem una şi să facem alta. Să ne declarăm, adică, fii ai lui Dumnezeu, să părem a fi interesaţi de cele sufleteşti, iar în ascuns să ne preocupe banii, funcţiile, mâncarea, hainele extravagante şi altele asemenea. În acest context, ne amintim de acea înţeleaptă zicală populară, care sună aşa: „Ori vorbeşte cum ţi-e portul, ori te poartă cum ţi-e vorba“, adică „fii sincer, nu te dedubla: dacă în sufletul tău nu eşti preocupat de cele duhovniceşti, nu încerca să pari a fi; dacă eşti ahtiat după cele ale pântecelui, recunoaşte deschis! Nu poţi fi în două locuri deodată. Ori eşti cu Dumnezeu, ori cu Mamona... Hotărăşte-te, aşadar, de care parte a baricadei vrei să rămâi!“.

Evanghelia nu-i laudă pe scormonitorii în gunoaie

Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca şi ce veţi bea, căci pe toate acestea le caută şi păgânii. Din capul locului trebuie să înţelegem că Mântuitorul nu îndeamnă la pasivitate, lene, nemuncă. Ne atrage atenţia să nu ne preocupăm, însă, peste măsura cuvenită de cele ale trupului, adică spre observarea unui echilibru firesc între grija pentru suflet şi cea pentru materie.

Sufletul trebuie să fie stăpân pe trup, nu invers. Căci, în gândirea Sfinţilor Părinţi, trupul este o bună slugă, dar un rău stăpân. Un stăpân care nu mai face voia Domnului, ci a celui rău. Avva Pimen, din Pateric, consideră că „toate cele peste măsură sunt ale dracilor!“.

Că trebuie să ne îngrijim de trup, nu încape îndoială, de vreme ce însăşi Scriptura ne adevereşte că „trupul este templu al Duhului Sfânt“ (I Cor. 6, 19). Totodată, că trebuie să muncim cu hărnicie pentru a ne asigura hrana, îmbrăcămintea etc.: „Cel ce nu lucrează acela nici să nu mănânce“ (I Tes. 3, 10). Nici bunurile materiale, luate ca atare, nu trebuie condamnate, dacă sunt agonisite cinstit şi administrate creştineşte. „Nu-i condamn pe bogaţi - spune Sf. Ioan Gură de Aur - ci pe cei robiţi de bogăţie. Iov a fost bogat, dar nu a fost rob lui Mamona; nu era stăpânit de Mamona, ci-l stăpânea; era stăpân, nu rob. Stăpânea toate averile lui, ca şi cum ar fi fost administratorul unor averi străine... Nu numai că nu răpea averile altora, ci chiar pe ale sale le dădea celor nevoiaşi.“ Înţelegem, aşadar, că „a nu purta de grijă ce vom mânca şi ce vom bea“ înseamnă a nu ne preocupa excesiv, peste măsură, egoist, de cele de pe pământ, ignorând aspiraţiile cereşti ale sufletului. Nu a ne lăsa în „voia soartei“, cum se spune, adică a nu munci, aşa cum din păcate înţeleg unii semeni de-ai noştri. Iertat să ne fie că suntem nevoiţi să exemplificăm: avem compatrioţi (mai ales dintr-o anumită etnie) pe care nu-i preocupă ce vor oferi mâine copiilor la masă, ori dacă au hăinuţe să-i îmbrace, deviza lor fiind „astăzi să am mâncare şi băutură, că ziua de mâine o păcălesc eu cumva...“. Deviză urmată, cum se ştie, de beţiile aproape zilnice. Cum o „păcălesc“, vedem cu ochii noştri: furturi, cerşetorie, scormonire prin gunoaie, în loc de muncă onorabilă, viaţă calculată, măsură şi echilibru.

Echilibrul grijilor

Evanghelia acestei duminici are încă multe versete care ar necesita tâlcuire şi aplicare, dar ne limităm la cele spuse până aici, pentru a nu vă obosi acum peste măsură. Reţinem, în concluzie, că oameni fiind, purtători de trupuri, ne vom îngriji de cele materiale atât cât este necesar pentru un trai decent, sănătos, echilibrat, dar căutarea noastră prioritară se va îndrepta mereu spre cele ale sufletului. Şi fiecare dintre noi simte că sufletele noastre năzuiesc spre Dumnezeu din ceruri, Care ne aşteaptă cu dragoste părintească întru împărăţia Sa.