„Preoţii buni se datorează şi credincioşilor buni“

Evanghelia Duminicii a XIII-a după Rusalii

(Pilda lucrătorilor celor răi)

Matei 21, 33-44

Zis-a Domnul: Ascultaţi pilda aceasta: era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie şi a împrejmuit-o cu gard; apoi a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui de roade; dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis pe alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi le-au făcut şi acelora tot aşa. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor ruşina de fiul meu; însă lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: acesta este moştenitorul, veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: pe cei rău cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor. Iisus le-a zis: n-aţi citit niciodată în Scripturi că piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri. De aceea vă spun vouă că se va lua de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care va aduce roadele ei. Şi cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar peste care va cădea ea, pe acela îl va spulbera.

În mai multe locuri din Sfânta Scriptură, lumea pe care a zidit-o Dumnezeu este asemănată cu via. Cel mai clar spune însăşi Evanghelia de astăzi: „Era un om oarecare, stăpân al casei sale, care a sădit vie“. Acesta este Însuşi Dumnezeu, Stăpânul cerului şi al pământului, Care a creat toate cele văzute şi nevăzute şi a zidit lumea ca pe o vie a casei Sale! În alt loc spune Mântuitorul: „Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul... Eu sunt viţa, voi mlădiţele“ (Ioan 15, 1-5). Proorocul David aseamănă şi el lumea cu via şi se roagă pentru desăvârşirea ei, zicând: „Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea“ (Psalmul 79, 15-16).

„Turnul de pază este Biserica întemeiată de Iisus Hristos“

Oare de ce aseamănă Dumnezeu lumea cu via sau cu grâul gata de seceriş şi nu cu altceva? Pentru că atât via, cât şi grâul sunt cele două roade de frunte ale pământului care ţin viaţa trupească a oamenilor. Apoi, pentru că pâinea şi vinul, prin Sfânta Liturghie, se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos, care menţin viaţa duhovnicească a sufletelor noastre. Că precum pâinea şi vinul „întăresc inima omului“, aşa Sfânta Împărtăşanie întăreşte credinţa, iartă păcatele şi mântuieşte sufletul omului credincios. Pâinea şi vinul, la care adesea este pomenit şi untdelemnul, sunt alimente de bază ale omenirii, care au un dublu caracter sacru, căci hrănesc atât trupul, cât şi sufletul, prin jertfa liturgică.

Dar via, adică lumea sădită de Dumnezeu, nu a fost lăsată la întâmplare, nu a fost părăsită de El. Dimpotrivă, de la început, lumea a fost ţinută sub pronie divină; căci, după ce a sădit-o Dumnezeu, „a împrejmuit-o cu gard; apoi a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe“ (Matei 21, 33). Vedeţi grija lui Dumnezeu pentru lume? A sădit-o cu propriile Sale mâini, făcând pe om după chipul şi asemănarea Sa; a îngrădit-o cu gard împotriva hoţilor, adică a îngrădit lumea cu poruncile şi învăţăturile celor două Legi - a Vechiului şi a Noului Testament, cu canoane şi Sinoade Ecumenice, care apară unitatea şi adevărul dreptei credinţe. Apoi, în mijlocul viei, Domnul „a săpat teasc“, adică a făcut altarul de jertfă, pe care se aduce, prin Hristos, jertfa liturghică pentru mântuirea întregii lumi. Mai mult, Dumnezeu „a clădit un turn de pază şi a dat via lucrătorilor, iar El S-a dus departe“. Turnul de pază este Biserica întemeiată de Iisus Hristos ca un turn de veghe şi apărare împotriva diavolilor, a sectelor şi a tuturor smintelilor şi păcatelor care ucid sufletele noastre.

Deci, când toate acestea au fost săvârşite, adică lumea a fost răscumpărată şi Biserica întemeiată, Domnul nostru Iisus Hristos a încredinţat via Sa, adică lumea, Bisericii şi Evanghelia „lucrătorilor“, adică Apostolilor, episcopilor şi preoţilor. Ei sunt lucrătorii viei lui Hristos. Lor li s-a încredinţat întreaga operă de propovăduire a Evangheliei, de slujire a Bisericii, săvârşirea Sfintei Liturghii, învăţătura şi apărarea credinţei ortodoxe, sfinţirea oamenilor prin harul Duhului Sfânt, revărsat prin lucrarea celor şapte Sfinte Taine, paza viei prin împlinirea poruncilor evanghelice şi aducerea roadelor la vreme. Iar roadele viei sunt sufletele mântuite prin lucrarea faptelor bune. Slujitorii Bisericii sunt lucrătorii Evangheliei, adică împreună lucrători cu Hristos, cu îngerii, cu Apostolii şi cu toţi sfinţii la mântuirea şi înnoirea lumii.

Vedeţi ce mare este misiunea apostolică şi harul preoţiei? Slujitorii Bisericii conlucrează cu Însuşi Dumnezeu, cu cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi şi cu toate puterile cereşti. Prin jertfa liturgică ei unesc cerul cu pământul, coboară pe Hristos pe sfintele altare şi în inimile oamenilor. Prin cuvintele lor leagă şi dezleagă păcatele lumii, scot sufletele din iad şi demonii din oameni. Prin harul dumnezeiesc pe care îl au de la Hristos, împart Duhul Sfânt credincioşilor prin cele şapte Sfinte Taine, sfinţesc, dezleagă, binecuvintează, călăuzesc pe calea mântuirii, învaţă, mângâie sufletele iubitoare de Dumnezeu. Ce cinste mai de preţ căutăm? Sau ce har dat oamenilor este mai mare ca acela al preoţiei? Episcopii şi preoţii sunt urmaşii direcţi ai Sfinţilor Apostoli. Ei sunt datori să lucreze cu timp şi fără timp via lumii creştine şi să adune cât mai multe roade, adică fapte bune şi suflete curate, vrednice de împărăţia lui Dumnezeu.

Datoriile preotului în parohie

Prima datorie a preotului în parohie este să săvârşească sfintele slujbe cu toată evlavia, începând cu Sfânta Liturghie. Altarul bisericii din fiecare sat este simbolizat de „teascul“ pe care l-a săpat Dumnezeu în via Sa, cum ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi. Căci, precum în teasc se prefac strugurii în vin, aşa pe sfânta masă din altar pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii. Cu cât va sluji preotul cu mai multă evlavie şi vrednicie sufletească, cu atât va dobândi mai mult dar de la Dumnezeu, va umple biserica de credincioşi şi va aduce mai multe suflete pe calea mântuirii.

A doua datorie a preotului este să înveţe pe credincioşi dreapta credinţă, adică să-i catehizeze cu timp şi fără timp, prin predici bune, practice, izvorâte din inimă; prin explicarea Sfintei Scripturi în duh ortodox, prin citirea în biserică şi acasă de texte patristice, cărţi de călăuză duhovnicească, învăţături morale necesare tuturor şi mai ales copiilor şi tinerilor. Aceste învăţături formează „gardul“ Bisericii, cu care a îngrădit Dumnezeu via Sa. Precum orice vie fără gard este furată şi stricată de străini, de vierul cel sălbatic, adică de diavolul, cum spune psalmistul, tot aşa şi credincioşii din parohie, dacă nu sunt educaţi religios şi deprinşi cu iertarea, cu rugăciuni, cu postul şi cu citirea cărţilor sfinte, se răcesc în credinţă, sunt indiferenţi faţă de Biserică, devin îndoielnici, necredincioşi, beţivi, imorali şi unii sunt amăgiţi şi atraşi de secte.

A treia datorie de mare răspundere a preotului în parohie este să păzească via lui Hristos. Turnul de pază zidit de Dumnezeu „în via Sa“ simbolizează Biserica, această corabie a mântuirii lumii, care ne duce spre cele veşnice, ne scapă de duhurile rele cu care ne luptăm până la moarte, ne izbăveşte de înecare în marea vieţii şi ne sfinţeşte prin cele şapte Sfinte Taine, mai ales prin Botez, Mirungere, Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Biserica, prin preoţi, apără dreapta credinţă şi ajută la ridicarea sufletelor din iad şi a celor căzute în robia patimilor şi a păcatelor, înălţându-le spre Hristos şi împărăţia cerurilor.

Iată, pe scurt, marea datorie evanghelică a preoţilor şi a păstorilor (episcopilor) Bisericii lui Hristos. Ei sunt grădinarii creştinilor. De felul cum îşi împlinesc ei misiunea depinde realizarea roadelor cerute, adică mântuirea lor şi a sufletelor încredinţate lor de Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta însă preoţii şi păstorii trebuie să fie de mici chemaţi şi aleşi de Hristos la slujirea Evangheliei Sale. Cei nechemaţi şi nesfinţiţi prin hirotonie, adică prin punerea mâinilor episcopilor, nu au ce căuta în cler, căci preoţia este slujire şi har, iar nu funcţie cu scop de „câştig urât“ şi mândrie. Apoi, slujitorii trebuie să provină din familii sănătoase, ortodoxe, devotate Bisericii. La seminarii este bine să se aleagă tineri din familii model în toate, cu atestarea scrisă a duhovnicului respectiv. La studii, viitorii candidaţi la preoţie să iubească mai mult ca orice rugăciunea, biserica, slujbele, studiul, viaţa morală, practica liturgică, Spovedania deasă la două-trei săptămâni şi practica duhovnicească în vacanţe pe la mănăstiri. Pentru căsnicie li se cere să caute soţii bune, evlavioase, milostive, mame model în toate. Familia preotului trebuie să fie un exemplu viu pentru enoriaşi, adică să fie o casă cu mulţi copii, modestă, binecuvântată, legată permanent de Hristos, de enoriaşi şi de biserică.

Evlavia, moralitatea, rugăciunea, cultura teologică, slujbele regulate la biserică, milostenia şi râvna pentru Hristos sunt virtuţi de bază ale preoţilor, fără de care nu se pot mântui nici slujitorii, nici credincioşii. „Preotul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie să se jertfească, nu numai să jertfească“, adică să se ostenească a spovedi pe toţi enoriaşii regulat în cele patru sfinte posturi, să se jertfească ziua şi noaptea a menţine sfintele slujbe după rânduială, a cerceta pe toţi în casele lor, a împăca pe toţi cei certaţi, a mângâia pe cei întristaţi, a ajuta pe cei săraci şi bolnavi, a hrăni pe toţi fiii săi sufleteşti cu predici bune, pline de căldură părintească şi cu cărţi sfinte de rugăciune şi învăţătură.

Creştinii care ascultă de păstori, de Hristos ascultă

Spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic“ (Ioan 15, 5). Hristos este viţa, „tulpina viei“, iar mlădiţele care ies din tulpină sunt Apostolii, episcopii şi preoţii. Acei aşa-zişi păstori de suflete, care au rupt legătura cu Biserica lui Hristos, nu mai au harul mântuirii, căci s-au rupt de trupul Bisericii, ca şi mlădiţele de viţă, şi se usucă spre veşnica lor osândă, că nu mai au legătură cu Hristos, cu harul Duhului Sfânt, cu Tainele Bisericii, cu Sfânta Liturghie, cu Crucea, cu sfinţii din cer şi cu toţi drepţii. Iar păstorii adevăraţi sunt preoţii care sfinţesc slujba în sfintele biserici, care au grijă de turma încredinţată lor de Hristos, care se roagă cu credinţă şi trăiesc în bucuria Duhului Sfânt, care se luptă pentru Evanghelie, pentru credinţă, pentru mântuirea credincioşilor lor. Fericiţi sunt slujitorii pe care îi va afla Hristos făcând aşa şi vai celor pe care îi va afla dormind sau lenevindu-se!

Dar care sunt roadele pe care le cere Hristos de la slujitorii Bisericii? Precum roadele mlădiţelor de vie sunt strugurii, tot aşa roadele mlădiţelor lui Hristos, adică ale păstorilor, sunt sufletele mântuite. Acestea sunt creştinii pe care preoţii îi câştigă prin pocăinţă şi îi aduc la Hristos din cârciumi, de la judecăţi, de la desfrâu, de la secte, din robia păcatelor şi a morţii. Creştinii care ascultă de păstori, de Hristos ascultă, că zice Domnul: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă“ (Luca 19, 16). Dacă preotul slujeşte cu evlavie, învaţă pe toţi, se roagă şi face tot ce poate, dar credincioşii nu-l urmează, el va lua plata lucrătorului credincios, iar ei, neascultătorii, vor lua osândă. Aceştia sunt ca via neroditoare, ca frunzele viei lovite de brumă, care cad şi se aruncă în foc.

Vai de credincioşii care nu merg la biserică din lenevire sau necredinţă! Vai de cei ce se rup de trupul Bisericii lui Hristos şi cad în secte, că sectele nu duc la mântuire, fiind rupte de viţa vieţii, care este Hristos! Vai şi de păstorii care nu se ostenesc să aducă roade la vreme din via încredinţată lor! Adică smintesc turma, pierd sufletele şi lasă să intre lupii în piei de oaie, adică sectanţii în parohiile lor. Căci va veni Hristos, stăpânul viei, şi „pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor“ (Matei 21, 40-41).

„Vă îndemn să iubiţi pe Dumnezeu şi Biserica Lui“

Vedeţi ce mare este răspunderea preoţilor pentru sufletele voastre? Vedeţi cât trebuie să se jertfească ei pentru mântuirea credincioşilor? Mulţi însă îi judecă şi îi osândesc, uitând că şi ei sunt oameni, că au familie şi trebuie să se îngrijească atât de enoriaşi şi de casa lui Dumnezeu, cât şi de casele lor. Să ştiţi că preoţii ar putea fi mult mai devotaţi, mai buni, dacă ar fi alături de ei toţi credincioşii satelor şi ai oraşelor noastre. Căci dacă preoţii văd bisericile pline de credincioşi, mai ales în sărbători, credinţa lor sporeşte, harul lucrează mai mult prin ei, predicile lor devin mai vii şi pătrund în inima fiecăruia.

Iar când preoţii văd mai mulţi săteni la cârciumi, la târguri şi judecăţi, decât la biserică în timpul Sfintei Liturghii din duminici şi sărbători, ei se întristează şi slăbesc duhovniceşte. Credem că preoţii buni se datorează şi credincioşilor buni, râvnitori pentru Hristos; iar cei mai puţini buni se datorează şi enoriaşilor slabi în credinţă şi indiferenţi de mântuirea lor. Dar fiecare va fi judecat după faptele sale de Dumnezeu, ştiutorul inimilor noastre.

De aceea, fraţii mei, vă îndemn să iubiţi pe Dumnezeu şi Biserica Lui. Iubiţi pe păstorii Bisericii, ascultaţi de ei şi vă rugaţi pentru ei, ca nişte fii sufleteşti, „că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor da seamă“ (Evrei 13, 17). Vă mai îndemn să nu lipsiţi în sărbători de la biserică şi să ascultaţi cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfânta Liturghie. Hristos este de faţă în sfântul altar şi noi să lipsim? Maica Domnului cu toţi îngerii şi sfinţii sunt în biserică şi slăvesc pe Dumnezeu împreună cu preotul şi noi ne ducem atunci la plăceri şi la beţii? Nu uitaţi să pomeniţi pe preoţi la rugăciunile voastre, din dragoste şi din datorie, că sunt sfinţiţi de Hristos şi poartă în ei harul Duhului Sfânt.

Să rugăm pe marele Arhiereu Iisus Hristos, Păstorul şi Mântuitorul sufletelor noastre, să rânduiască păstori şi preoţi cât mai buni Bisericii Sale, iar nouă să ne dea mai multă credinţă şi fapte bune spre dobândirea cereştilor bunătăţi. Amin.

(părintele Cleopa ILIE, Predici la duminicile de peste an; titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei)